Articolul pe care istoricul Marius Oprea l-a publicat în 23 ianuarie pe Mediafax m-a întors pe dos. El mi-a confirmat că abuzul juridic la care românii sînt supuși de masoreții marxiști tinde spre un veritabil dictat ideologic. Despre ce este vorba? În legislatura trecută, Silviu Vexler, deputat al Federației Comunităților Evreiești, secondat de Ovidiu Ganț (Forul Democrat German) și de Adnagi Slavoliub (Uniunea Sîrbilor), a introdus în Parlament un amendament la decretul-lege 118 din 1990.
Decretul de acum 30 de ani se referea la despăgubirile pe care deținuții politici din România le meritau după anii de închisoare pe care îi înduraseră. În lege se prevedea ca urmașii deținuților să se bucure la rîndul lor de compensații bănești. Știm prea bine la ce represalii au fost supuși copiii opozanților, și numai o minte ranchinuoasă s-ar fi împotrivit atunci, în anii 1990, unei asemenea despăgubiri.
Dar astăzi, după 30 de ani, Silviu Vexler nu se împiedică în scrupule morale privind dreptul ca odraslele celor persecutați de comuniști să primească despăgubiri. Drept care anul trecut a introdus în ultima clipă un amendament la legea cu pricina, care nici măcar nu a fost dezbătut în comisiile de specialitate, amendament potrivit căruia toți urmașii deținuților politici meritau o compensație, doar cu o mică excepție: legionarii. Legea a intrat „sub reptice” în cele doua camere, iar parlamentarii, fără să-i mai cerceteze ultimele adăugiri, au votat în masă.
Rezultatul e o discriminare strigătoare la cer. Potrivit noii legi (legea 232 din 2020, (articolul 14), opozanții anti-comuniști se împart în două categorii: cei buni și cei răi. Cine hotărăște criteriul de distingere a lor? Domnul Silviu Vexler cu marxiștii din jurul lui. Nedreptatea este atît de izbitoare că nu trebuie să cauți cine știe ce motivații ascunse. Ura masoreților marxiști față de mișcările de dreapta din România nu se stinge nici după un secol, și tocmai ei, care nu prididesc să invoce toleranța și concordia planetară, tocmai ei, care au adus comunismul în România, tot ei sînt vectorii unui resentiment care te lasă perplex. Mentalitate vindicativă care se răzbună pînă în a treia generație.
Să-i amintesc domnului Silviu Vexler un detaliu istoric. În 8 august 1920, un comando alcătuit din trei evrei bolșevici (Max Goldstein, Saul Osias, Leon Lichtblau) au pus o bombă în Parlamentul României. Cei trei erau anarhiști veniți pe filiera Cominternului, cu misiunea ca, destabilizînd ordinea politică în România, să provoace o revoluție bolșevică ca cea din Rusia (de la Lenin pînă la Yagoda) sau din Ungaria (Bela Kuhn). În urma atentatului cu bombă au murit trei senatori, în timp ce alți șase au fost răniți. Atentatul a fost primul act terorist săvîrșit, din rațiuni politice, pe teritoriul României Mari. În 1920 nu exista picior de legionar în România, în schimb agenții bolșevici, frați de sînge cu masoreții marxiști, își urmau cu tenacitate idealul revoluției mondiale. Peste patru ani, Partidul Comunist era interzis în România, pentru simplu fapt că în el masoreții marxiști dețineau majoritatea. De ce domnul Silviu Vexler nu dă un comunicat prin care să deplîngă actul din 8 august 1920? Cei trei bolșevici nu au fost criminali împotriva umanității? Cum Dumnezeu se face că bolșevicii au făcut foarte rar crime împotriva umanității, în vreme ce naționaliștii s-au căpătuit retrospectiv cu monopolul atrocităților? Cît de lași trebuie să fim ca să ne prefacem că nu vedem adevărul?
Istoricul Marius Oprea este un paladin autentic, el nu tace fiindcă nu-i îngăduie conștiința celui care știe adevărul. Cu atît mai mult nu voi tăcea eu. În calitate de senator al României, voi dezvălui abuzurile pe care masoreții marxiști le fac în România de 30 de ani. Eu nu am intrat în Parlament ca să fac figurație, asistînd smerit la tertipurile de culise prin care Alexandru Florian sau Silviu Vexler vor să măsluiască istoria românilor. Am o datorie față de românii care și-au pus speranța în AUR. Nu vreau să-i dezamăgesc, de aceea voi spune adevărul „malgré tout”. În schimb, de la intelectualii noștri nu mai e nimic de sperat. Două treimi dintre ei sînt încadrați de masoreții marxiști. Au fost îmbrobodiți, năimiți, îngenuncheați. Sînt poltroni, feloni sau coconi. Să-i lăsăm în pace, sînt marionete care, cîștigînd pe termen scurt, vor pierde la scara deceniilor.
Eu nu fac parte din rîndul lor. Iată de ce voi denunța toate matrapazlîcurile legislative, cu convingerea că românii, aflînd de ele, se vor trezi și, peste patru ani, vor înlătura prin vot mizerabila stare în care a ajuns moralul românilor. Dacă AUR este ultima șansă pe care românii o au pentru a crede în destinul lor, cum aș putea să tac?
Am vorbit de curînd la telefon cu Octav Bjoza, președintele AFDPR. Era stupefiat, nu-i venea să creadă cum se calcă în picioare demnitatea celor care s-au opus plăgii comuniste. Plagă pe care masoreții marxiști au adus-o în România pe tancurile rusești. Și era revoltat de această aberație vindicativă, potrivit căreia copiii au de plătit pentru faptele, bune sau rele, ale părinților. Cîtă ură poți dospi în suflet ca să pui în seama copiilor atitudinile părinților? „Veritas dixi et salvavi animam meam.”
