Un număr de 21 de deputaţi AUR au solicitat sancţionarea deputatului USR-PLUS Iulian Bulai, preşedintele Comisiei de cultură, pentru comportament calomnios şi injurios în şedinţa de plen din 30 martie, lucru care, susţin ei, încalcă prevederi ale Regulamentului de funcţionare a Camerei. Biroul permanent al Camerei a decis marţi trimiterea la Comisia juridică a cererii pentru o decizie.

„Sesizarea împotriva deputatului USR-PLUS Iulian Bulai cu privire la limbajul calomnios manifestat de acesta în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, din data de 30 martie 2021, pentru care solicităm sancţionarea acestuia, conform prevederilor art. 244 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În fapt, la şedinţa de dezbaere a proiectului de lege prrivind instituirea zilei de 10 august ca Ziua Unităţii Civice, deputatul Iulian Bulai a avut o intervenţie calomnioasă la adresa partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, spunând că membrii acestuia sunt extremişti şi fundamentalişti. Intervenţia este consemnată în înregistrarea video a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, din data de 30 martie 2021, la reperul orar 01:35:07, încărcată pe site-ul official al Camerei, după cum urmează: ‘Nu o să comentez pe marginea intervenţiilor din partea reprezentantului unui partid extremist, fundamentalist, care nu reuşeşte să înţeleagă unde este România acum’”, arată documentul trimis de către deputaţii AUR la Biroul permanent al Camerei, potrivit news.ro.

Parlamentarii AUR mai  precizează că prin aceste afirmaţii, Iulian Bulai a încălcat Regulamentul Camerei privind comportamentul injurios la adresa unui parlamentar sau alt deminitar în şedinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora.

Tot marţi, senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare.

Ea spune că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist. Conform procedurii, solicitarea va fi luată în discuţie în Biroul permanent al Senatului de marţi de la ora 13.30 care poate trimite cererea către Comisia juridică, for care poate propune sancţiuni.

Un caz similar a fost şi la Camera Deputaţilor. Astfel, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât joia trecută să îl sancţioneze pe deputatul AUR Dan Tanasă cu un avertisment scris. Astfel, Comisia va înainta Biroului permanent, care are competenţa de a decide, propunerea cea mai aspră prevăzută de Statutul deputaţilor şi senatorilor şi anume avertismentul scris, a explicat deputatul USR-PLUS Silviu Dehelean pentru News.ro.

Donații prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Susține lunar proiectul AURnews