Luni, 16 august, la Putna a avut loc Congresul studențesc aniversar din cadrul Serbării cu același nume, dedicate împlinirii a 150 de ani de la Congresul similar organizat de Mihai Eminescu și ceilalți patrioți români ai secolului XIX. Presa neomarxistă a catalogat mesajul tânărului, Silvian Emanuel Man, ca fiind unul de tip AUR, partidul Alianța pentru Unirea Românilor, condus de George Simion și Claudiu Târziu.
„Cu un discurs de tipul celor rostite de reprezentanții AUR, Silvian Emanuel Man a fost aplaudat cu mult zel de Ioan Aurel Pop, precum și de patriarh.”, scrie G4media.ro.
Liderul AUR, George Simion, a replicat pe contul său de telegram: „Măcar discursul de tip AUR este apreciat de oameni valoroși nu de jurnaliști soioși. Voi apreciați?”
În cadrul evenimentului, tinerii participanți au vorbit despre viziunea lor asupra rostului acestei țări.
Printre aceștia s-a aflat și Silvian Emanuel Man, istoric, președinte de onoare al Ligii Studenților Iași.
Discursul său a fost printre cele mai apreciate de cei prezenți, iar la final, inclusiv Patriarhul Daniel și președintele Academiei, prof. Ioan-Aurel Pop, s-au arătat vizibil impresionați.
În cuvântul său, Silvian Emanuel Man a făcut referire la sacrificiile făcute de înaintași pentru afirmare identității naționale.
El a declarat că deși nu mai suntem sub talpa imperiului austro-ungar, „țara nu ne mai aparține. Man s-a întrebat dacă odată plecați de la Putna, cei prezenți vor avea curajul să mărturisească în ce cred, cu riscul de a fi „batjocoriți și marginalizați”.
Iată discursul integral:
Preafericite Părinte Patriarh,
Domnule președinte al Academiei Române,
Pentru idealul de la 1871 Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, iar Ciprian Porumbescu a stat în închisoare unde s-a și îmbolnăvit grăbindu-i moartea. Iuliu Maniu a fost amenințat cu exmatricularea pentru că își asumaseră afirmarea identității naționale, iar colegi de-ai săi au suferit, de asemenea, în închisoare. Studenții din perioada interbelică și cei din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de profesorii lor, fiind împreună elita intelectuală a acestei națiuni, au suferit bătăi, arestări, unii până la 23 de ani în închisore, iar alții au fost chiar uciși pentru că și-au asumat să apere prin toate căile integritatea neamului românesc și a Bisericii noastre strămoșești, suferind suplicii asemenea primilor și marilor martiri ai creștinătății. Astăzi, ei sunt cinstiți de mulți români drept sfinți ai închisorilor, iar unii deja au fost propuși spre canonizare.
În 1992, după ce studenții au mers pe jos de la Chișinău la București ducând pe urmeri Crucea Basarabiei în Drumul Crucii, părintele Dumitru Stăniloae le-a cerut acelor tineri să fie deasupra celor din interbelic – adică deasupra celor care și-au dat viața pentru Hristos și Neam. Acest îndemn trebuie să ne cutremure și să ne facă să realizăm ce sarcină înaltă are de purtat generația noastră.
Dacă celor din 1871 le-a revenit ca misiune doar realizarea unității de neam, a României Mari, și punerea temeliei unei generații de intelectuali de elită care să conducă și să rânduiască instiuțiile fundamentale ale națiunii și ale statului nostru, acum avem mult mai multe de înfăptuit de către predecesorii noștri.
Astăzi nu este doar pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ci și o zi în care ne aducem aminte de creștinii care sunt persecutați în această lume, fie de regimuri tiranice prin pedepse demne de actele martirice, fie de regimuri așa-zis democratice, care îi marginalizează din școli, din universități, de la locul de muncă, eliminându-i sistematic din viața publică pe cei care nu se aliniază corectitudinii politice și așa-zisei culturi a anulării.
Nu mai facem această manifestație în Imperiul Austro-Ungar ca să ne fie frică să spunem lucrurilor pe nume, ci în țara noastră, dar care, din păcate, astăzi nu ne mai aparține.
Aici, între noi, ne este ușor să ne mărturisim unii altora credința noastră, dar când vom pleca de aici, vom avea fiecare dintre noi curajul ca pentru idealurile noastre să fim luați în râs, să fim batjocoriți și marginalizați? Sau să ne batem pentru ele cu riscul de a-i supăra pe mai marii zilei din țară și de peste hotare, călcând abia atunci cu adevărat pe urmele celor de la 1871?
Nicio mare lucrare nu s-a născut vreodată fără jertfă și suferință. Iar noi, suntem chemați astăzi să pornim din toate forțele vii ale tineretului românesc o uriașă operă de regenerare morală a acestui neam, să ne asumăm să ridicăm din noi o nouă generație – neașteptată – care să întroneze din nou cinstea, respectul și dreptatea în Țara Românească și în viața fiecărui român, care să fie capabilă să preia frâiele țării și să apere punctele cardinale ale civilizației noastre europene, întemeiată pe filosofia greco-romană, creștinism și dreptul strămoșilor noștri, în care libertatea este de la Dumnezeu și este o stare naturală a omului, și nu vreo îngăduință din partea vreunei autorități vremelnice.
Căci chiar și în vremuri de cenzură, când aveai voie să vorbești doar cu voie de la stăpânire, sau în vremuri de mari prigoană, înaintașii noștri, chiar închiși și bătuți fiind pentru convingerile lor, erau mai liberi decât suntem noi astăzi.
Să ne luăm fiecare libertatea și demnitatea înapoi, ca să putem să ne luăm cu adevărat țara înapoi.
Istoria este scrisă de cei curajoși, care scot sabia ca să separe grâul de neghină, oile de capre, și care nu au frica că vor muri de sabie, că chiar Hristos a spus că nu a venit să aducă pace, ci sabie.
Să ne războim, așadar, cu lenea, confortul și comodidatea din noi, căci eroii nu stau în case, dar să ne războium și cu ignoranța și cu neștiința, căci vorba lui Eminescu, mulți lucrează, dar puțini gândesc.
Îi așteptăm pe toți cei care doresc că contribuie în mod concret la înfăptuirea idealului național alturi de noi și la apărarea civilizației noastre, în toamnă, la Iași, unde vom organiza un vertiabil Congres Studențesc, cum am mai și organizat, de altfel în trecut, asemenea congreselor de odinioară.
Ne dorim ca și atunci să ne bucurăm în calitate de tineri români de patronajul Bisericii noastre Ortodoxe Române și de cel al Academiei Române, și totodată ne dorim ca această sfântă zi să fie temelia unui nou început, în care tineretul acestei țări să nu mai dea speranțe deșarte, ci să treacă la fapte, căci cuvintele lui Eminescu de acum 150 de ani sunt valabile și astăzi: „acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează”.
Trăiască Studențimea Română!
