AUR News
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
AUR News
No Result
View All Result

Ion Cristoiu: Guvernele de coaliție nu au adus nimic bun pentru România. Am intrat într-o nouă criză

26 noiembrie 2021
in Mass-Media
0
Ciuca 6 1000x600 1.jpg
21
SHARES
150
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

O criză politică s-a încheiat. Începe alta, mult mai gravă: Bătălia electorală din Guvern între PSD și PNL, afirmă jurnalistul Ion Cristoiu într-o analiză publicată pe cristoiublog.ro, pe care v-o prezentăm integral:

„Joi, 25 noiembrie 2021, de îndată ce s-a încheiat votul prin care noua majoritate – PNL, PSD, UDMR și Minoritățile Naționale – a dat votul de investitură, noul Guvern a fost convocat la Cotroceni pentru a depune jurămîntul. Cu acest prilej, Klaus Iohannis a ținut un scurt discurs care a debutat astfel:

„Vă felicit! Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize, nu și nici probleme nu au dispărut”.

Cu ceva timp mai înainte, luînd cuvîntul la ședința de investire a noului Guvern, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a început astfel:

„Stimați colegi, doamnelor și domnilor, astăzi România se află într-un punct critic. Este unul dintre acele momente în care deciziile pe care le luăm pot schimba direcția națiunii pentru anii următori. Au fost doi ani pierduți, doi ani de încercări eșuate, doi ani de instabilitate, doi ani de criză economică și sanitară, doi ani în care milioane de români au fost abandonați de stat. Suntem într-un punct critic care necesită o decizie fundamentală. PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România, de aceea PSD trebuie să facă o alegere în acest moment. Iar alegerea era următoarea: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri chiar acum prăbușirea, pentru a fi alături de oameni, de români și a stabiliza țara. Am acceptat acum această provocare, pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate. Și pentru asta am decis să intrăm cu prima linie a partidului. Am propus oameni cu experiență politică și administrativă. Am venit cu profesioniști care au performat în mediul privat. Am venit cu medici de excepție. Nu este timp de experiențe. Trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi. PSD știe să guverneze. Am demonstrat-o întotdeauna, mai ales când am venit ca să reparăm dezastrul unor alte guvernări. Le mulțumesc tuturor miniștrilor PSD pentru că au acceptat această provocare grea și îi rog să fie alături de români în fiecare decizie luată.”

Mulți comentatori au văzut în aceste vorbe un atac al liderului PSD, în numele PSD, la adresa partenerului de Guvernare, a partidului cu care tocmai semnase Documentul pompos intitulat Acord politic asupra formării Coaliției Naționale, Partidul Național Liberal. Eu însă am văzut altceva, mult mai grav:
Am văzut primul semn – și nu unul oarecare, ci semnul puternic- al adevărului că s-a încheiat o Criză politică, pentru ca una, nouă, mult mai gravă pentru țară să înceapă:
Criza politică provocată de Războiul electoral dintre PSD și PNL în perspectiva anticipatelor din interiorul Coaliției de Guvernare.

Prin Marcel Ciolacu PSD nu s-a rezumat un simplu atac la adresa partenerului cu care tocmai atunci se cununa oficial. El a prezentat, în fața întregii națiuni, motivul pentru care PSD a venit din Opoziție la Guvernare:
Pentru a opri prăbușirea României sub conducerea PNL.

De la începutul negocierilor, multă lume s-a întrebat de ce au decis cele două partide dușmane de moarte, pînă în pragul exterminării reciproce, să alieze pentru a guverna împreună. O întrebare legitimă, prin raportare la alte alianțe postdecembriste asemănătoare:

  • Cea dintre PSD și PDL din 14 decembrie 2008 pentru formarea Guvernului Boc.
  • Cea dintre PSD și PNL în cadrul USL, începînd cu februarie 2011.

Potrivit Protocolului semnat la 14 decembrie 2008, coaliția dintre PSD și PDL, intitulată și ea pompos Parteneriat pentru România, urma să dureze pînă în 2012, și avea drept motiv declarat asigurarea unei majorități solide pentru a face față Crizei economice.
A durat doar un singur an.
Nici vorbă de măsuri pentru stabilitatea țării.
Timp de un an cele două partide s-au pregătit pentru alegerile prezidențiale.

Uniunea Social Liberală a fost înființată la 5 februarie 2011 sub sloganul 10 priorități pentru reforma instituțională și modernizarea României și urma să dureze din 2011 pînă la 31 decembrie 2020.
A durat doar pînă în februarie 2014.
N-a făcut nici o reformă instituțională.

Dacă USL avea toate temeiurile să reziste (PSD și PNL erau aliate în Opoziție, încă din 2009 împotriva Guvernului PDL și a lui Traian Băsescu), Parteneriatul pentru România pornea din start cu marile slăbiciuni reprezentate de inexistența unei perioade de concubinaj și absența unui Dușman comun.

Cu toate acestea, alianța PDL-PSD avea avantajul de a fi o coaliție formată imediat după alegerile din 2008. PSD și PDL obținuseră rezultate aproape identice. Nici PDL, nici PSD nu puteau forma Guvernul. Ar fi trebuit declanșate noi alegeri. Pentru că alegerile anticipate păreau o absurditate (abia se încheiaseră alegerile), cele două partide au fost unite de spaima declanșării alegerilor anticipate.

România postdecembristă a arătat că în condițiile românismului Guvernele de Coaliție sunt o catastrofă. Spun românism, pentru că toate guvernele de Coaliție au fost roase de năravul românesc al vanității ieftine și mai ales de cancerul politicii românești:
Politica înțeleasă extern în primul rînd ca delimitare împinsă pînă la ostilitate a unui partid față de celălalt și nu Politica înțeleasă ca un efort de a găsi puncte comune cu celelalte partid pentru a construi ceva.

S-au dovedit neviabile, așadar, și Coaliții alcătuite din partide înrudite politic, ideologic.
Cum să supraviețuiască Alianțe între partide dușmane de moarte, care au exagerat bătălia politică pînă în marginea războiului civil și, lucru mult mai grav, și-au format electoratele în spiritul urii reciproce?

De ce s-au aliat PSD și PNL?
Singurul argument pentru coalizarea lor rămînea formarea unei majorități solide pentru a reseta România.
Era singurul argument menit a justifica în fața electoratelor o Coaliție contra naturii.
Era singurul argument care ar fi fost convingător cît de cît în fața celor două electorate aflate în dușmănie de moarte.

Joi, 25 noiembrie 2021, Marcel Ciolacu a argumentat în fața propriului electorat că PSD a acceptat să intre în Coaliția cu PNL pentru a salva țara de la dezastrul PNL.
PSD n-a intrat în Alianță cu PNL, pentru că a găsit puncte comune cu PNL, toate întruchipate de cîteva mari obiective ținînd de resetarea României.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, PSD nici măcar nu s-a aliat cu PNL. A intrat la Guvernare ca să salveze țara.

Nici liderii PNL n-au invocat pînă acum o clipă existența unor puncte comune, ținînd de resetarea României, cu PSD.
Toți, începînd cu Florin Cîțu și terminînd cu Alina Gorghiu, au prezentat alianța cu PSD ca o alianță de care lor le e rușine, ca o alianță pe care au făcut-o la presiunile lui Klaus Iohannis. Singurul care a vorbit de resetarea României a fost premierul Nicolae Ciucă. De unul singur.

E limpede că liderii PNL s-au adresat astfel electoratului PNL, eminamente anti PSD. Ei n-au putut aduce acestui electorat nici un argument cît de cît convingător pentru alierea cu Ciuma Roșie.
Mai mult, și după încheierea Alianței, liderii PNL au continuat să atace PSD ca pe vremuri.
La rîndu-i, prin Marcel Ciolacu, PSD a ținut să arate propriului electorat că partidul s-a aliat cu PNL nu pentru niște obiective comune, ci pentru a salva țara de la niște nevolnici.

Nu găseau cele două partide argumente cît de cît convingătoare?
Găseau.
Dacă intrau în această Coaliție de guvernare cu gîndul cinstit de a face ceva împreună.
Numai că și PSD și PNL văd această Alianță de Guvernare o umbrelă sub care amîndouă partidele se pregătesc de anticipate. Și PSD și PNL caută să-și țină electoratele în poziție de luptă.
Găsirea unor puncte comune ar însemna renunțarea la anticipate.

Asistăm astfel la debutul unei crize politice mult mai grave decît cea de pînă acum.
O criză politică rezumată la Bătălia pe viață și pe moarte între două partide în cadrul Guvernării.
Dacă PNL și PSD rămîneau despărțite, această bătălie n-ar fi afectat grav țara.
Dusă în chiar interiorul Guvernului, această bătălie va fi un dezastru pentru țară.
O criză politică s-a încheiat. Începe una mult mai gravă pentru țară”.

Share8Tweet5Share2

Citiți și

Bolojan Boc Scaled 1 Scaled.jpeg
Mass-Media

Emil Boc ar putea fi propunerea de judecător la CCR – În vară se vacantează 3 posturi de judecător la CCR

6 aprilie 2025
Bogdan Peschir Bogpr.webp.webp
Mass-Media

Marius Lulea: „Democrația este suspendată.” Cazul Bogdan Peșchir arată cât de jos a ajuns justiția din România

5 aprilie 2025
Ct Un.png
Mass-Media

Europarlamentarul Claudiu Târziu: Marcel Ciolacu pregătește terenul pentru ratarea următoarelor obiective din PNRR

4 aprilie 2025
Img 4948 Scaled.jpeg
Mass-Media

Deputatul Silviu Gurlui (AUR): „700 de milioane de euro pierduți pentru protejarea unui sistem inechitabil. România are nevoie de reforme reale, nu de compromisuri politice”

4 aprilie 2025
Ingrid Mocanu: „Judecătorii de la BEC au fost complici cu partidele care au capturat statul”
Mass-Media

Marius Lulea: A venit momentul ca AUR să fie reprezentat în CCR. E vorba de echilibru, nu de putere

4 aprilie 2025
Stampile Vot.jpg
Mass-Media

O nouă campanie electorală a început vineri, după anularea alegerilor prezidențiale din 2024

4 aprilie 2025
Load More
Next Post
David.jpg

David Popovici, declarat cel mai bun tânăr sportiv din Europa

Activitatea AUR din Parlament

AURnews

Caravana Medicală AUR

Fals Muraru.jpeg

Adevărul: Încercuit, în imagine, este un cetățean român!

12 mai 2025

...

Retete Compensate Fals.jpeg

Adevărul: Nu doresc eliminarea rețetelor compensate!

12 mai 2025

...

Otopeni Fals.jpg

Adevărul: George Simion nu a sărit peste rând la controlul pașapoartelor, pe Otopeni

12 mai 2025

...

Investitiilor 16 9 1.jpg

Îi solicit ministrului Investițiilor si Proiectelor Europene, domnul Marcel-Ioan Boloş, să ne comunice care este situația tichetelor pe suport electronic, în valoare de 2.000 de lei, aferente programului de sprijin pentru cupluri mamă – nou-născut defavorizate din Municipiul București!

12 mai 2025

...

AUR News

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Navigare

  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

Link tree

No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In