Senatorul Claudiu Târziu (AUR) critică în termeni duri propunerile anunțate de ministrul Sorin Cîmpeanu pentru o așa-zisă reformă a Educației, precizând că renașterea României trebuie să înceapă cu reluarea controlului asupra educației copiilor.
„Sorin Cîmpeanu continuă opera de demolare totală a învățământului românesc. Ultimele propuneri de „reformă” vizează schimbarea profundă a misiunii profesorului. Se dorește ca acesta să devină un facilitator al învățării de tip copy/paste.
Cu fiecare propunere de reforma a învățământului se coboară din ce în ce mai jos. Standardele sunt tot mai scăzute, materiile diluate, irelevantul devine prioritar. Nu se mai dorește formarea de cetățeni ai României, adulți cu caracter și cultură generală. Școala tinde să devină nu un loc al formării, ci al deformării caracterelor; nu al înălțării spirituale și culturale, ci al debusolării cu program; nu al pregătirii pentru viață, ci al îndoctrinării ideologice.
Renașterea României trebuie să înceapă cu reluarea controlului asupra educației copiilor acestei țări”, a scris senatorul Claudiu Târziu (AUR).
Știri pe acest subiect:
About Raluca Oanță
Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.