În timp ce România, prin semnătura ministrului Energiei, Virgil Popescu, și-a luat angajamentul față de UE că renunță definitiv și ireversibil la cărbune, Germania tocmai a anunțat că va utiliza mai mult centralele pe cărbune pentru electricitate, urmărindu-și astfel propriul interes național și trecând în plan secundar Green Deal-ul european.
Germania va utiliza mai mult centralele pe cărbune pentru a genera energie electrică, a anunțat, duminică, guvernul german, informează site-ul lalibre.be, citat de News.ro.
Potrivit sursei citate, ministrul german al Economiei a menționat că pentru a reduce consumul de gaz, trebuie folosit mai puţin gaz pentru a genera electricitate.
În schimb, a subliniat ministrul Economiei, centralele pe cărbune trebuie folosite mai mult.
„Consumul de gaze trebuie să continue să scadă şi mai mult gaz trebuie să aterizeze în depozitele cu riscul de a fi cu adevărat strâns pentru iarnă”, adaugă ministrul Economiei Robert Habeck într-un document obţinut de agenţia de presa germană DPA.
Pe același subiect:
About Raluca Oanță
Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.