AUR News
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
AUR News
No Result
View All Result

Sergio Velasco: Libertatea – ca valoare supremă – poate fi pierdută rapid dacă nu este însoțită de valorile creștine

18 iulie 2022
in Mass-Media
0
Foto Interviu.png
26
SHARES
187
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Sergio Velasco este un apreciat politolog, expert în politica maghiară și poloneză, cu o viziune de tip conservator-liberal (în sensul clasic).

Despre Filosofía Política (proiectul său online), despre valorile și politicile conservatoare, despre șansele partidului AUR din România, și nu numai – într-un interviu realizat de Dragoș Moldoveanu.

Dragoș Moldoveanu: Domnule Sergio Velasco, sunteți creatorul unui proiect intitulat Filosofía Política. Vă rog să explicați, pentru cititorii români, în ce constă și care sunt obiectivele acestuia.

Sergio Velasco: Filosofía Política a început ca un hobby, însă, pe măsură ce comunitatea sa a crescut, am decis să-l profesionalizez. Mai întâi, acest proiect a debutat pe Instagram, ulterior a ajuns pe YouTube, iar în final pe Twitter. Adevărul este că am rămas surprins de creșterea pe care a avut-o, creștere la care nu m-am așteptat.

Recomand acest proiect tuturor celor care studiază pentru a reuși în carieră, mai ales dacă aceasta este în domeniul științelor umaniste sau sociale. A face ceva pe cont propriu te poate ajuta să te dezvolți și să te instruiești și îți poate crea oportunități de angajare.

Obiectivele mele sunt: să spun adevărul, să încerc să opresc căderea Occidentului, să-i fac pe oameni să gândească singuri, să afirm ceea ce mass-media trece sub tăcere și să cresc gradul de conștientizare asupra valorilor creștine.

Dragoș Moldoveanu: Cum intenționați să continuați dezvoltarea proiectului Filosofía Política?

Sergio Velasco: Încerc să promovez cât mai mult ideea de libertate și valorile creștine. Libertatea este valoarea supremă, dar aceasta se poate pierde rapid dacă nu este însoțită de valori creștine. Trebuie să stopăm ceea ce se întâmplă astăzi în Vest. Dacă nu vom reuși, riscăm să experimentăm prăbușirea Occidentului.

Dragoș Moldoveanu: Sunteți foarte interesat de spațiul est-european, cu predilecție de Ungaria și Polonia. Politicile susținute de guvernele de la Budapesta și Varșovia sunt admirate și au devenit referințe pentru patrioții și conservatorii din întreaga lume.

 Sergio Velasco: Absolut. Când am vizitat pentru prima dată Budapesta, în 2017, m-am îndrăgostit total de acest oraș. Atât Ungaria, cât și Polonia susțin principii fundamentale care altfel s-ar pierde; în plus, aceste două țări nu cedează la nicio presiune externă.

Știu că majoritatea politicienilor își urmăresc propriul interes, dar oamenii politici de la Budapesta și Varșovia sunt preocupați de alte lucruri, mult mai importante, și anume: națiunea și cetățenii săi.

Dragoș Moldoveanu: În timp ce Polonia are o atitudine foarte categorică față de părțile beligerante ale conflictului din Ucraina, Ungaria are o poziție pe care unii o consideră mai ambiguă. Ce opinie aveți?

Sergio Velasco: Înțeleg ambele poziții, poate pe una mai mult, dar niciuna nu este greșită.

Ungaria este mai dependentă de gazele și petrolul rusești. În plus, din punct de vedere istoric, ungurii au avut o relație proastă cu ucrainenii, relație pe care o denunță de ani de zile, mai ales în regiunea Transcarpatia. De asemenea, poporul maghiar gândește precum cei din partidul Fidesz: cu cât se țin mai departe de război, cu atât mai bine. Viktor Orbán a fost un lider foarte bun, care s-a pronunțat ferm împotriva măsurilor care ar conduce la întreruperea furnizării gazului sau petrolului rusesc, în pofida tuturor presiunilor exercitate asupra sa.

Polonia nu este atât de dependentă de energia din Federația Rusă, așa că poate susține asemenea măsuri. Mai mult, sentimentele anti-rusești sunt foarte prezente în Polonia, ceea ce este firesc, dat fiind că relația istorică între cele două state nu a fost una chiar prietenoasă. Totodată, populația poloneză susține sancțiunile și presiunile față de Rusia. Sunt, așadar, două cazuri diferite, ambele de înțeles și acceptabile.

 Dragoș Moldoveanu: Revenind la doctrine și principii, vă considerați un „liberal clasic”. Cum ați caracteriza astăzi un liberal clasic?  

Sergio Velasco: Este dificil, întrucât cuvintele „liberal” sau „liberalism” sunt cu totul distorsionate astăzi. De aceea, apar confuzii.

Mă consider liberal în sensul primilor liberali clasici, John Locke sau Alexis de Tocqueville, respectiv Friedrich von Hayek mai târziu. Din punct de vedere economic sunt ferm pro-piață, iar din punct de vedere al moralei sunt conservator. Cel mai bine mă definește pragmatismul; trăim în lumea reală, și nu în cărți de teorie. Sunt momente în care un soi de protecționism și protejarea intereselor țării tale sunt mai bune decât deschiderea către piață. Nu există o singură opțiune optimă în toate situațiile.

 Dragoș Moldoveanu: Liberalii de astăzi sunt la fel ca socialiștii și ceilalți globaliști radicali. Mai există asemănări între liberalismul clasic și așa-zisul liberalism din zilele noastre?

Sergio Velasco: Nu mai există. Așa cum am afirmat anterior, acest termen a cunoscut o degenerare. Din acest motiv mulți liberali clasici se numesc astăzi conservatori (așa cum se întâmplă în Statele Unite) sau liberal-conservatori.

„Liberalii” de astăzi nu se mai raportează la cultura și valorile creștine, pe care le-au lăsat în urmă. Asta în timp ce clasicii susțineau că fără aceste valori libertatea ar putea fi pierdută!

Pentru mine liberalii de azi sunt progresiști care vor impozite reduse, și nimic mai mult. Ei s-au aliat cu socialiștii în ceea ce privește discursul social, sunt parte a Sistemului și promovează Agenda globalistă 2030.

Dragoș Moldoveanu: Ce știți aveți despre scena politică din România?

Sergio Velasco: Cunosc destul de puține, specialitatea mea fiind, așa cum ați spus, Ungaria și Polonia, dar mi-ar plăcea să cunosc mai multe țări din Europa de Est. Știu că România este astăzi guvernată de socialiști, așa cum este și țara mea. Uitându-mă la sondaje, știu că asta se poate schimba și sper să se schimbe repede!

 Dragoș Moldoveanu: Principalul partid de opoziție din România, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), este singura forță politică parlamentară cu un mesaj ferm conservator, pro-națiune și pro-libertate. Ce șanse dați acestui partid care astăzi este cotat la peste 25% din intențiile de vot ale românilor?

Sergio Velasco: Cred că este un partid care poate schimba lucrurile în România. Au fost câteva semnale pozitive în ultimii ani, dar România mai are nevoie de un „mic impuls” pentru o reală ameliorare. Situația se înrăutățește din cauza inflației, iar oamenii s-au săturat de partidele social-democrate.

Românii au nevoie de un partid conservator care oferă răspunsuri la problemele cu care aceștia se confruntă. Ungaria și Polonia sunt două exemple foarte bune în acest sens. Pentru a continua să crească în opțiunile de vot, este necesar ca AUR să transmită mesajul corect și, dacă va ajunge la putere, să conducă bine.

România trebuie să înceapă să scadă taxele, să elimine cheltuielile inutile, să ajute familiile prin politici publice și să facă țara mai competitivă din punct de vedere economic. După cum a spus și Viktor Orbán, fără o bună performanță economică, ești în afara jocului politic.

Dragoș Moldoveanu: Vă mulțumesc mult și vă doresc mult succes!

Sergio Velasco: Este o plăcere să ajuți cauza conservatoare. Aliații trebuie ținuți aproape!

 

 

About Dragoş Moldoveanu

Politolog, eseist, n. 1985. Traducător al volumului „Mişcarea conservatoare”, Paul Gottfried (Ed. Logos, Bucureşti, 2009) şi autor al cărţii “Cesare Borgia. Prinţul Renaşterii (vol. 1)” (Ed. Rost, Bucureşti, 2014). Fondator al Asociaţiei “Institutul pentru Studii Renascentiste”.

Share10Tweet7Share3

Citiți și

5f491ab6 D19c 4bdf Bd41 Fdd886022d3a.jpeg
Mass-Media

Senatorul AUR Costache Chertif: „Eminescu ne-a lăsat o misiune: să nu ne lăsăm călcați în picioare”

15 iunie 2025
Img 8868.jpeg
Mass-Media

Senatorul AUR Costache Chertif: Mineriada din 1990 – o rană deschisă. Represiunea continuă în alte forme, în 2025

13 iunie 2025
Marius Lulea (AUR): „Atacurile orchestrate de Iohannis și Băsescu împotriva lui Georgescu trădează disperarea. Lasconi este doar o unealtă”
Mass-Media

Marius Lulea: Nicușor Dan ignoră voința a peste 5,3 milioane de români. Ne opunem creșterii taxelor

9 iunie 2025
Guvernul Romaniei Ciolacu.webp.webp
Mass-Media

În 2024, partidele s-au ospătat din banii românilor – Democrația pe bani publici: o farsă scumpă

9 iunie 2025
Marian Enache Ilie Bolojan Nicusor Dan Ccr.webp.webp
Mass-Media

Sondaj – Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corect

9 iunie 2025
Hidroelectrica Scaled 1 Scaled.jpeg
Mass-Media

Scandalul Hidroelectrica: Românii plătesc de trei ori mai mult pe energia din apă. Unde se scurg banii?

7 iunie 2025
Load More
Next Post
Fiz Oli.png

Rezultat excepțional! Locul 2 mondial pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Fizică, cu patru medalii de AUR și una de ARGINT

Activitatea AUR din Parlament

AURnews

Caravana Medicală AUR

509773055 1030397375946255 1444949785172284102 N.jpg

AUR vrea o anchetă de urgență pentru analizarea tuturor deciziilor luate de guvernele Ciolacu și Ciucă

6 iulie 2025

...

Piperea 1000x600 1.jpg

Gheorghe Piperea (AUR): Vă mai amintiți afirmația “țara s-a umplut de mămicuțe și bebeluși”?

6 iulie 2025

...

Lulea Marius.jpg

Marius Lulea (AUR): Atunci când Călin Georgescu a folosit pentru prima dată cuvântul „patocrație”, a reușit, într-un singur termen, să exprime cu precizie întreaga realitate politică a României

5 iulie 2025

...

Deputat Aur Ramona Bruynseels 780x470.jpg.webp.webp

Ramona Ioana Bruynseels (AUR): Guvernul Bolojan – mai puțini bani pentru pensionari, dar prețuri și taxe mai mari

5 iulie 2025

...

AUR News

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Navigare

  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

Link tree

No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In