Claudiu Târziu susține că nu vede altă soluție decât alegerile anticipate, ca în Italia.
„Actualul guvern nu mai are soluții, a dus țara în criză și nu mai pot să o scoată de aici. Dacă până acum am fost servitorii lor, acum devenim sclavii lor, vom ajunge să muncim pe mâncare.
Mi-a spus polițistul că atunci când vom ajunge și noi la putere vom folosi poliția împotriva altor politicieni. Cum să spui așa ceva?
Nu mai există altă soluție decât anticipatele. Acest guvern este și prost și corupt” spune Claudiu Tarziu, lider al senatorilor AUR.
Acesta spune că nu se mai poate întârzia cu ieșirea în stradă:
„Ratele la bănci au crescut până la cer, facturile la energie au explodat, pâinea, uleiul și carnea au devenit produse de lux. Au făcut din sărăcirea românilor un scop.
Sunt manevre financiare prin care statul încasează sune enorme, apoi le devalizează” susține acesta.