Anunțul a fost făcut chiar de către deputatul AUR Ringo Dămureanu.
„Camera DEPUTAȚILOR: Clădirea Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova va fi reabilitată
Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaților un proiect de lege care prevede realizarea unor obiective de investiții de o importanță semnificativă în domeniul culturii, între care un rol important îl va avea reabilitarea clădirii ”Naționalului” craiovean.
”Proiectul privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală”, pe numele său oficial, în valoare totală de 216 milioane de euro, face obiectul unui împrumut financiar extern.
Acord-cadru de împrumut a fost semnat la Paris și la București în luna iunie a acestui an, între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în baza aprobării Guvernului și a Președintelui României.
Proiectul de lege a trecut, cu sprijinul tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv AUR” scrie Ringo Dămureanu, deputat AUR.