„Într-un mod neașteptat, dar discret și bine pregătit, liderii sindicatelor din învățământ au declanșat greva săptămâna trecută, grevă care azi ține acasă elevii și profesorii. Singurul lider politic din fruntea țării ce a susținut acțiunea în mod public a fost Klaus Iohannis, adică cel ce s-a autoresponsabilizat că va rezolva problemele din învățământ de-a lungul mandatelor sale, dar azi e limpede că a eșuat”, scrie analistul politic Cozmin Guşă.
„Această acțiune de tip demagogic a lui Iohannis i-a sugerat însă lui Marcel Ciolacu că ar fi interesul președintelui ca să blocheze negocierile coaliției pentru formarea noului guvern, folosindu-i pe profesori pentru asta. Uzitând o tehnică inspirată din judo, de tip ”folosește forța adversarului împotriva sa”, Ciolacu a decretat stoparea negocierilor coaliției până la rezolvarea problemelor ridicate de către sindicaliști, punând astfel interesul cetățenilor înaintea celui politic.
În acest fel liderul PSD a mutat presiunea publică din nou în curtea lui Iohannis, pe principiul popular ”focul la ei”, adică la PNL, deoarece acesta e partidul cel mai frământat de schimbările generate de rotația guvernamentală. La PNL sunt mai multe tabere ce-și dispută portofoliile, nu se înțeleg deloc și se atacă în mod dur, inclusiv prin dosare infamante colportate între ei sau prin presă. În primă fază reacția lui Ciolacu este una deșteaptă, însă dacă treburile cu profesorii nu se rezolvă rapid, situația poate degenera, inclusiv prin declanșarea și a altor greve, din domenii unde oamenii sunt nemulțumiți, ajungând într-un scenariu de blocaj major, dar și cu potențial de iscare a unor mari manifestații publice, previzibil haotice, deci de necontrolat.
În mod paradoxal, singurul care crede că i-ar profita o asemenea tevatură este chiar Iohannis, și-o să explic de ce. Actualul președinte a ajuns să fie cel mai detestat om politic din România, iar dacă s-ar pune cumva pe tapet necesitatea suspendării sale din funcție, o largă majoritate de români ar vota în mod sigur pentru plecarea sa de la Cotroceni.
În Parlament președintele nu mai are susținere, PSD, UDMR, AUR, USR, sunt toate partide anti-Iohannis, iar la PNL zic cu indulgență că poate o jumătate din partid l-ar mai susține. Prin venirea lui Ciolacu în poziția de prim-ministru Iohannis își pierde și influența directă asupra guvernului, pe care și-a exercitat-o în mod samavolnic în ultimii ani prin alde Orban, Cîțu sau Ciucă, deci el este interesat să blocheze rotația guvernamentală și nu o poate face decât generând o mare criză socială, ce să-l așeze într-o poziție mai comodă, aceea de mediator între viitorii protestatari și Guvern. Din criză de mușterii pentru proiectul său distructiv, Iohannis n-a avut ce face și a recurs la sindicaliștii din învățământ, adică exact domeniul pentru a cărui decădere este învinuit în mod cvasiunanim.
De-aici vine și slăbiciunea majoră a sabotajului coaliției pus la cale de oamenii lui Iohannis, dar asta ar putea fi fructificată rapid de către partidele vizate doar cu condiția expunerii publice a planului prezidențial. Sunt slabe șanse ca acest lucru să se întâmple însă, curajul liderilor politici poate fi topit ușor prin fluturarea dosarelor de șantaj asupra lor, pe care Iohannis și ai săi le dețin, și-au dovedit deja că nu ezită să le folosească. Desigur că și Iohannis riscă mult, deoarece dacă se va ajunge chiar la criza majoră, tot el este azi ținta principală a nemulțumirilor românilor, iar liderii de sindicate folosiți, necredibili și șantajabili la rândul lor, nu-l vor mai putea ajuta la devierea protestelor din poarta Palatului Cotroceni.
În acest caz se poate ajunge ușor exact la scenariul de care îi este frică lui Iohannis, adică cel al suspendării sale. Nu exclud ca sfătuitorii prezidențiali, sătui probabil și ei de presiunea la care sunt supuși, să-i fi servit în mod intenționat un asemenea plan care, deși util în primele etape, să se întoarcă ulterior cu efect de bumerang exact împotriva celui ce nu mai are demult imaginea și autoritatea de președinte de țară, ci a unui excursionist ce arde gazul de pomană și pe bani mulți.
Poate că totuși unii dintre apropiații lui Iohannis o să îndrăznească să-i adreseze în aceste zile clasica întrebare moromețiană, ”Unde mergem noi, măi Klaus?!””, scrie Guşă.
