AUR News
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
AUR News
No Result
View All Result

Nicolae Ciucă a demisionat. Predoiu, interimar. Coaliția PSD-PNL-UDMR, dispută pe împărțirea ministerelor

12 iunie 2023
in Membri AUR
0
Ciuca Ciolacu 780x470 1.jpg
20
SHARES
146
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Nicolae Ciucă și-a depus luni, 12 iunie, mandatul de premier, conform protocolului coaliției de guvernare, care prevedea ca rotația premierilor să fie făcută încă din luna mai. Prim-ministru va deveni liderul PSD Marcel Ciolacu, dar crucială este acum împărțirea ministerelor.

Cu două săptămâni întârziere față de termenul prevăzut inițial, 26 mai, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia.

Ciucă și-a anunțat demisia singur, deși inițial fusese instalat un pupitru și pentru succesorul său, Marcel Ciolacu.

„Considerat fiind că acest conflict din educație a fost încheiat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României”, a spus Ciucă.

„La nivelul coaliției și cu reprezentanții sindicatelor din Educație, am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ pentru ca doleanțele dascălilor să fie acoperite și, în felul acesta să redăm încrederea față de profesorii, educatorii, învățătorii din învățământul românesc. Prin OUG publicat astăzi nu am făcut decât să asumăm cu responsabilitate aceste măsuri, rugând sindicatele să înțeleagă că e nevoie de măsuri sustenabile”, a spus Ciucă.

„Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat și, așa cum ne-am și mi-am asumat la nivelul coaliției, îmi închei activitatea de prim-ministru al României”, a spus Ciucă, referindu-se la greva profesorilor care blochează de trei săptămâni realizarea rocadei la guvernare, omițând, însă, că greva este, de fapt, suspendată și nu încheiată și poate fi reluată în orice moment.

„În felul acesta, în cadrul discuțiilor din coaliție, odată ce-mi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a anunțat premierul demisionar.

„Imediat vom avea un guvern interimar care va funcționa până va fi învestit noul guvern, sperăm până joi, și, în felul acesta, să ne ocupăm în continuare de problemele prioritare prin programul de guvernare și tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări”, a spus premierul demisionar.

„Doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă, nu voi vorbi de tot ceea ce am realizat, sunt și lucruri pe care nu le-am realizat. Important e că atunci când ne-am asumat să guvernăm ne-am asumat să rezolvăm o criză la finele anului 2021 și, iată-ne astăzi, după un an și 7 luni avem o serie de decizii care au asigurat stabilitatea țării. Consider că toate partidele trebuie să-și asume decizii și măsuri și să aibă dialog cu toți actorii care contribuie la buna desfășurare a vieții în România ca să avem stabilitate și progres economic”, a încheiat el.

Cătălin Predoiu, premier interimar. Calendarul consultărilor de la Cotroceni

Imediat după anunțul demisiei din fruntea Guvernului, Nicolae Ciucă a plecat la Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, unde și-a depus mandatul de premier.

Potrivit protocolului coaliției de guvernare, urmează consultări la Cotroceni pentru crearea unui nou guvern, demisia lui Ciolacu de la conducerea Senatului, Camera Superioară a Parlamentului, post pe care-l va prelua Nicolae Ciucă, împărțirea ministerelor în coaliție și învestirea guvernului, preconizată să aibă loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni.

Tot luni urmează să aibă loc o ședință în coaliție, cel mai probabil fără UDMR, care va avea propria sa reuniune de partid pentru a decide dacă mai continuă sau nu la guvernare alături de PNL și PSD.

La mai puțin de o oră de la demisia lui Nicolae Ciucă, succesorul său, Marcel Ciolacu a salutat transferul democratic al conducerii guvernului.

Într-o declarație separată, făcută pe holurile Parlamentului, de la conducerea căruia va pleca pentru a prelua conducerea Guvernului, el a felicitat coaliția care „s-a ținut de cuvânt”, dar a evitat să răspundă întrebărilor presei privind intenția UDMR de a părăsi coaliția de guvernare.

Imediat după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier, Administrația Prezidențială a anunțat că marți vor începe consultările la Cotroceni cu liderii partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru și numirea lui Cătălin Predoiu ca interimar la conducerea Guvernului.

Calendarul consultărilor de marți, 13 iunie:

Ora 12:00: Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;

Ora 12:30 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Demisie cu întârziere

Plecarea lui Ciucă din fruntea guvernului a fost întârziată de izbucnirea crizei din Educație, în condițiile în care după izbucnirea grevei generale a profesorilor, liderii de sindicat și reprezentanții Guvernului nu au ajuns timp de trei săptămâni la un acord.

Pe fondul blocajului, PSD nu s-a grăbit să ceară înfăptuirea rotației, dar a transmis permanent că Marcel Ciolacu este pregătit să preia frâiele guvernării.

Ziua de luni s-a anunțat una crucială pentru viitorul coaliției de guvernare, pentru că, după demisia premierului Ciucă urmează împărțirea funcțiilor ministeriale.

Principalele ministere care fac obiectul negocierilor sunt Ministerul Transporturilor și Dezvoltării, care vor finaliza în anul 2024 multiple proiecte cu impact electoral în comunitățile locale și județene.

Ministerul Finanțelor, Mediului, Energiei, Internelor, Fonurilor Europene și Justiției fac de asemenea subiectul discuțiilor.

UDMR a amenințat cu ieșirea de la guvernare dacă va pierde Ministerul Dezvoltării, dorit de liberali.

„Nu ne ridicăm de la masă, dar putem fi împinși pe scări. Dar nu plecăm. Cam aici suntem. Fără Ministerul Dezvoltării nu putem continua. Acest lucru îl cunoaște și domnul Ciolacu. Azi, la 17, ne vedem (n.r. în Coaliție), este cea mai recentă declarație a liderului UDMR, Kelemen Hunor.

PSD dorește ca reprezentanții comunității maghiare să rămână la guvernare, pentru a avea o plasă de siguranță în caz că PNL nu va rămâne partener de Coaliție până la capăt, însă liberalii au oferit asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

În acest context, PNL forțează negocierile pentru Ministerul Dezvoltării -portofoliu ocupat acum de Cseke Attila – care coordonează numeroase proiecte în colaborare cu autorități locale și județene, iar anul 2024 este unul cu alegeri pe toate palierele – parlamentare, locale, prezidențiale și europarlamentare – în România.

Când se va forma Cabinetul Ciolacu

PSD și UDMR au avut ședințe interne pentru a stabili formula negocierilor și miniștri pe care îi păstrează sau pe care îi propun.

PNL urmează să aibă o ședință internă de stabilire a miniștrilor, luni după-amiază.

Luni la ora 17 era programată o întâlnire a Coaliției de guvernare, la care nu va participa însă și UDMR, care se va reuni într-o ședință separată.

Marți, partidele ar trebui să meargă la consultări cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în urma cărora președintele desemnează noul premier, în persoana lui Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul desemnat își întocmește echipa de miniștri și programul de guvernare și depune documentele la Parlament.

Apoi vor avea loc audieri ale miniștrilor propuși în comisiile parlamentare, apoi votul de validare în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

Ultima etapă este depunerea jurământului la Cotroceni.

Rămâne Grindeanu, pleacă Bode și Popescu?

Deși protocolul Coaliției semnat în noiembrie 2021 prevede ca PSD să cedeze Ministerul Transporturilor și pe cel de Finanțe, urmând să preia funcția de premier, Ministerul Justiției și Ministerul Fondurilor Europene, lucrurile nu sunt bătute în cuie.

Social-democrații țin cu dinții Ministerul Transporturilor care derulează cele mai consistente proiecte pe bani europeni, în valoare de miliarde de euro.

Ar dori să păstreze Transporturile, conduse de Sorin Grindeanu, i să permită PNL să ia Ministerul Dezvoltării și pe cel al Finanțelor.

UDMR a anunțat că cedarea Dezvoltării este inacceptabilă, chiar dacă i s-ar oferi la schimba portofoliul Fondurilor Europene. Pentru ministerul Mediului, condus de Tanczos Barna, UDMR ar fi dispus la negocieri.

Liberalii par dispuși să renunțe la Energie, unde ministrul Virgil Popescu a fost „ținta” predilectă a unor atacuri chiar din interioriul Coaliției, din tabăra PSD.

O situație delicată are și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care în ciuda poziției sale puternice în partid, are o imagine afectată de scandalul de plagiat, văzută cu impact negativ și asupra PNL. Locul său ar putea fi luat de senatorul Nicoleta Pauliuc.

O altă mutare la un minister important este cea de la Justiție, portofoliu pe care ar urma să îl ocupe Alina Gorghiu, președinta intermiară a Senatului. Cătălin Predoiu ar urma să-și piardă funcția.

Președinția Senatului ar urma să fie cedată ex-premierului Nicolae Ciucă.

Share8Tweet5Share2

Citiți și

1752156868 Ursula.jpg
Membri AUR

Moțiunea AUR zdruncină Bruxelles-ul: suveraniștii s-au unit, Ursula plătește pentru loialitate

10 iulie 2025
Peiu 1000x560 1.webp.webp
Membri AUR

Guvernul Bolojan riscă să fie demis: moțiunea AUR, citită azi în Parlament

10 iulie 2025
Ursula Von Der Leyen 1024x576 1 1000x560 1.png
Membri AUR

„Semnal de alarmă” la Bruxelles: Moțiunea de cenzură AUR slăbește poziția Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene

10 iulie 2025
Von Der Leyen Scaled.jpg
Membri AUR

Mită pentru voturi! Ursula von der Leyen le face eurodeputaţilor o mare concesie bugetară înaintea moţiunii de cenzură AUR

10 iulie 2025
Marius Lulea Foto Aur 1024x682 1 780x470.jpg
Membri AUR

Marius Lulea (prim-vicepreședinte AUR): „De ce nu taie de la parlamentari? De ce nu taie de la partide?”

8 iulie 2025
Axi 780x470.jpeg.webp.webp
Membri AUR

Europarlamentarul Adrian Axinia: Moțiunea depusă de AUR împotriva Ursulei a deranjat birocrația europeană

8 iulie 2025
Load More
Next Post
Costea Adrian.webp.webp

Senatorul AUR Adrian Costea îl interpelează pe ministrul de Finanțe cu privire la datoria publică a României -

Activitatea AUR din Parlament

AURnews

Caravana Medicală AUR

Deputat Aur Ramona Bruynseels 780x470.jpg.webp.webp

Ramona Ioana Bruynseels (AUR): „Statul e dator vândut și cere sacrificii de la cei mai corecți români”

10 iulie 2025

...

Piperea.webp.webp

Gheorghe Piperea (AUR): „Ursula von der Leyen: salvată prin șantaj politic, nu prin vot de încredere”

10 iulie 2025

...

1752156868 Ursula.jpg

Moțiunea AUR zdruncină Bruxelles-ul: suveraniștii s-au unit, Ursula plătește pentru loialitate

10 iulie 2025

...

Bolojan 1024x682 1.jpg

Marius Lulea (AUR): Statul român e profund penetrat de o rețea de crimă organizată. Păcălește și Bruxelles-ul, și Washingtonul

10 iulie 2025

...

AUR News

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Navigare

  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

Link tree

No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In