Situația bugetară este gravă, rezolvarea ei chiar nu mai poate de această dată să fie amânată, dar guvernul face exact aceleași greșeli care ne-au adus în această situație de incoștiență. Le luăm la rând și explicăm:
Premierul Ciolacu a anunțat – după consultări cu fostul premier Ciucă (cu dl. Ciucă, nu cu PNL) – că pentru adoptarea în Parlament a setului de măsuri fiscale pentru corecția bugetară își va pune mandatul pe masă: se va merge pe asumarea răspunderii guvernului. Adică, dacă nu vă convine legislația noastră (la care nu mai puteti dauga sau tăia nicio literă), guvernul pică și mergem, eventul, la alegeri anticipate.
Nu se știe, la această oră (și nu o știu nici pesediștii de top și cu atât mai puțin peneliștii) ce ar urma să contină documentul legislativ – lista prezentată până acum e lungă și nu se știe ce rămâne din ea.
Știm însă, deasupra oricărui dubiu două lucruri:
1, Nu crești niciodată taxele atunci când economia e în coborâre. Nu înseamnă NU. Asta e politica prociclică care omoară și finanțele României și zeci de mii de firme de vreo 30 de ani încoace, cu ”compensarea” că, atunci când suntem pe creștere, se dau facilități pentru de grupurile de interese din culisele politicii, după care se taie de la toată lumea.
Iar acum economia scade, industria scade, consumul scade.
2, Setul de măsuri și improvizații pe care guvernul le rostogolește pe canalele media configurează exact aceleași greșeli care ne-au adus în situația insolvabilă în care ne aflăm acum. NU rezolvăm problema bugetului decât pe termen scurt – și cu mari efecte disruptive în economie, urmând ca la anul sau peste 2 ani să mai dăm o dată economia peste cap.
Întrebarea din titlu nu e retorică: dacă și economia urmează – desigur, nu la televizor și nu pentru avantaj electoral, ci fiecare entitate în colțul ei – să negocieze cu mandatul pe masă?
Căci o fiscalitate haotică și reactivă nu se referă niciodată numai la bani:
ea declanșează o sumedenie de fenomene – începând cu administrarea gradului de conformare a contribuabilului, la creșterea contrabandei care, de-odată, ”merită riscul” și până la bulversarea planurilor de investiții, extindere și dezvoltare ale companiilor – care, chiar în cazul că chiar s-ar face studii de impact și simulări, nu pot să prevadă niciodată toate efectele.
Administrația ne costă 3% din PIB – înaintea noastră e numai Ungaria lui Victor Orban, acolo motivul fiind fidelizarea totală a funcționarilor față de partidul-stat. Atenție: NU vorbim de cheltuielile cu Educația, Sănătatea, Apărarea, ci numai de administrația centrală și locală.
E și motivul pentru care azi vorbim mai mult de măsurile fiscale – adică mediul de afaceri, adică electoratul PNL – decât de tăierile de cheltuieli ale statului – care țin de electoratul PSD.
Miza politică e mare, e agitație mare în spatele cortinei, acolo unde AUR, în sondajele alea ”pe bune”, îi suflă în ceafă PSD-ului
