Duminică, 15 octombrie, în Polonia, sunt organizate alegeri parlamentare, considerate ca fiind decisive pentru viitorul acestei țări.
Principalele formațiuni politice care intră în cursa pentru formarea unui nou Parlament sunt partidul nationalist Lege și Justiție (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, și Coaliția Civică (KO), condusă de Donald Tusk.
„Succesul forțelor național-conservatoare în alegerile de azi din Polonia este vital pentru securitate, familie și normalitate”, a transmis, duminică, pe Facebook, președintele CNC AUR, senatorul Claudiu Târziu.
Birourile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă ,pentru un scrutin legislativ care se anunţă disputat şi care este considerat esenţial pentru viitorul acestei ţări, transmite AFP, citată de Agepres.
Procesul de votare din Polonia, ţară cu 38 de milioane de locuitori şi membră a UE şi a NATO, se va încheia la ora 19:00 GMT, primele sondaje la ieşirea de la vot fiind aşteptate la scurt timp după aceea.