Gheorghe-Adrian Cătană, senator AUR de Sibiu, a anunțat că a câștigat în instanță procesul împotriva Poliției Locale Sibiu, intentat în decembrie 2021. Parlamentarul fusese sancționat în perioada pandemiei pentru faptul că nu purta mască de protecție, când strângea semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis, alături de George Simion și alți colegi de partid.
„Am câștigat procesul cu Poliția locală Sibiu, care m-a amendat în așa-zisa pandemie pentru nepurtarea (sic!) măștii în spațiile publice, pe când strângeam semnături, alături de George Simion și colegii mei din AUR, pentru demiterea lui Iohannis. Adevărul a triumfat încă o dată și mulțumesc bunului Dumnezeu și judecătorilor de la Tribunalul Sibiu pentru că legea a fost respectată în cele din urmă”, a scris Adrian Cătană pe pagina sa de Facebook.
Potrivit informațiilor transmise de către senator, la sfârșitul lunii noiembrie, Tribunalul Sibiu a admis „plângerea contravenţională formulată de petentul C. G. A. în contradictoriu cu intimatul Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu şi anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor SB nr. 089368/09.11.2021”.