În România, discrepanța dintre veniturile politicienilor și dificultățile financiare ale poporului devine tot mai stridentă.
În timp ce majoritatea românilor se luptă să facă față prețurilor ce par să concureze cu cele din Germania și Franța, elitele politice se bucură de salarii și pensii nesimțite, detașate complet de realitatea economică a oamenilor obișnuiți.
Marcel Ciolacu, cu un salariu lunar de peste 50.000 de lei, încarnează exemplul suprem al acestei rupturi.
Acest nivel de venit, departe de a fi o excepție, pare să fie norma în rândul parlamentarilor români, care încasează sume apropiate. Acest regim de „boierie” modernă face ca viața politică să pară mai degrabă un tărâm al privilegiilor nejustificate.
Colegul său din alianța sărăciei, Nicolae Ciucă, beneficiază de o pensie ce trece de 20.000 de lei și este complet deconectat de realitatea cetățenilor ce se zbat să supraviețuiască într-o economie cu prețuri duble față de alte națiuni.
Mai mult, afirmația lui Ciolacu că o familie românească poate trăi decent cu 3.000 de lei pe lună este nu doar o bătaie de joc, ci și o demonstrație de ignoranță crasă față de condițiile de viață ale majorității.
Situația se agravează când privim spre sectorul bugetar, unde salariile sunt disproporționat de mari în comparație cu cele din privat, fără ca aceasta să se traducă într-o productivitate sau o eficiență pe măsură.
Această paradigmă creează un mediu în care munca pentru stat devine mai rentabilă decât inițiativa privată sau antreprenoriatul, subminând astfel bazele economice ale inovației și creșterii.
Modelul de „bugetari de lux” și armata de politicieni cu venituri exorbitante trasează un tablou sumbru pentru viitorul economic al României. Într-un astfel de context, sectorul privat, esențial pentru dinamismul economic, este marginalizat și descurajat.
Concluzia este una amară: în timp ce politicienii precum Ciolacu se îmbogățesc pe seama sistemului, românii de rând sunt lăsați să se descurce cum pot.
