Toată aiureala cu comasarea alegerilor mi-a mîncat destule ore de zăbovit în fața televizorului. Nu deznodămîntul mă țintuia în scaun cît defilarea de fețe strîmbe și prefăcute, partiturile jucate stîngaci, limbajul sumar, îmbrăcămintea scumpă, de concurs țopesc al celor ajunși, niște gîndaci parfumați care se luptă să ne conducă țara și orașele.
Mai captivantă decît gîgîiala lui Mihai Tudose sau decît frazele neterminate ale lui Marcel Ciolacu mi s-a părut fața transpirată a lui Nicolae Ciucă. Actor modest, cu limbă scurtă, speriat de lucrături. Știe că pe front te lovește glonțul și că, în politică, te doboară cuvintele.
În toată această foșgăială nebună, în fapt, tot o luptă animalică pentru putere, am înțeles mai adînc politica românească și halul în care a ajuns. Mi-au fost de ajuns imaginile cu Rareș Bogdan mergînd țanțoș ca un cățel pomădat în spatele lui Nicolae Ciucă. El de-a dreapta lui Ciucă, Gheorghe Flutur, scriitorul cu oi pe o pajiște, de-a stînga.
Spilcuiți, pavoazați, ca bandiții la nuntă, cu aerul că trebuie să ne arate cît de importanți sunt, Rareș Bogdan și Gheorghe Flutur erau expresia întregii liote care ne conduce țara. De la jurnalistul chelălăind pe la toate curțile cu stare, de la culegătorul de scame de pe reverele potentaților, la toate trucurile de făcut bani din gazetărie (învățate de la Roșca Stănescu), pînă la proprietăți, petreceri cu risipă și dezmățuri prin locurile în care se tăvăleau boierii de altădată și continuă parveniții de acum, pînă la discursurile cu tupeu de om responsabil, Rareș Bogdan a parcurs același drum cu mai toți confrații săi liberali.
Nici Iulian Dumitrescu, nici Sighiartău, nici Hubert Thuma, nici Cristian Bușoi nu sunt diferiți. Toți arată ca o ceată de bani gata, născută din implicarea în politică. Și, ca să fiu drept, întorcînd capul spre tabăra cealaltă, ca și Alfred Simonis și Sorin Grindeanu, și ei un fel de Radu Mazăre mai mici sau mai mari, mai creativi sau mai săraci cu duhul și la fel de vulnerabili ca și acesta.
Dacă îi luăm la inventar, vedem că toți au școală mai puțină sau pe sponci, că se apără cu o diplomă pe care n-au probat-o prin mai nimic, au transpirat pe la Colegiul Național de Apărare și toți au legături cu SRI-ul sau cu celelalte Servicii, toți au măcar un unchi colonel sau o mamă cu lipici și toți se bucură de moșteniri babane. Sau pretind că au, toți alcătuind un adevărat bestiariu politic românesc, un fel de baltă în care se scurg toate canalele mizeriei și din care scot perlele norocului.
Atît de prefăcut ascultători călcau în spatele șefilor încît sugerau imaginea unei diorame a sălbăticiunilor la patru ace, cu bursucul la costum în fir de diamant, cu șobolanul la papion, cu nevăstuica în voal de mătase, cu lupul parfumat și încălțat cu cipici de caiman, cu vulpea cîntînd la marginea mării, cu ursul scărpinîndu-și blazat nevasta și bălăngănind un ceas de aur, cu boul ținînd lecții de devoțiune, oh, Doamne, și cu noi șoriceii chițăind neputincioși la acest spectacol al prefăcătoriei orchestrate pe seama viitorului și a interesului național.
Toți se luptă pentru locurile lor pe scena puterii, dar nu mișcă nimic ca să iasă din front. Toți sunt supuși și mieroși în fața mahărilor și toți calcă în picioare cu o cruzime de dinozaur cînd prind unul mai mic și neajutorat. Toți mușcă și atacă, toți se apără cu legea și tremură cînd sunt amenințați cu cătușele.
Convingere mea este că tot acest calendar politic aiuritor s-a născut mai mult din frica liberalilor și a pesediștilor din actualele conduceri de a fi șterși de pe liste sau arestați.
Cu un „Vezi, poate scoatem…” i-au liniștit pe toți și pot obține pe mai departe sprijin pentru orice lege, proiect, împrumut, achiziție, măsură, aiureală, reformă sau proiect.
Am urmărit tot acest spectacol al combinațiilor politice și mi s-a făcut silă. Totul pentru ei. Noi nu contăm!
