Scenele șocante petrecute în acest weekend în Cluj, în care câțiva tineri care afișau o icoană cu Iisus Hristos au fost ridicați și amendați de jandarmerie în timpul marșului pride, ridică niște mari semne de întrebare în ceea ce privește libertatea de exprimare în țara noastră.
Recunosc, am auzit și eu cu greu despre „scandalul” acesta, în mare parte pentru că presa abia dacă a vorbit despre acest subiect. Doar câteva publicații locale din Cluj au relatat cele întâmplate în ziua de sâmbătă, probabil pentru a nu pune într-o lumină proastă organizarea evenimentelor dedicate lunii așa-zise „pride”. Pentru că nu tinerii care au fost amendați au greșit, ci autoritățile și participanții la marș care au ales să îi huiduie barbaric, în numele „toleranței” absolute.
Pentru ce au fost pedepsiți cei cinci puști, mai exact? Pentru faptul că au organizat un protest tăcut, și pentru că au purtat unele simboluri creștine în preajma unor persoane care par că sunt exorcizate de fiecare dată când dau de cineva care nu le împărtășește ideologia. Nu s-au mulțumit că i-au huiduit agresiv pe tinerii creștini, ci au și asmuțit jandarmeria să îi amendeze, ca într-o adevărată utopie orwelliană.
Repet: grupul de tineri care a fost „săltat” și amendat de poliție nu a incitat la violență, nu a făcut scandări injurioase, ci a ales să își exprime convingerile religioase într-un mod pașnic, apelând la forma unui protest tăcut. Nu putem vorbi, așadar, de o justificare a a modului brutal în care a intervenit jandarmeria, care a mers atât de departe încât a confiscat inclusiv icoanele pe pânză. Erau probabil materiale teroriste, în viziunea strălucită a organelor de forță.
Mă întreb oare, mai ai voie să fii creștin în România? Mai este permis să îți declari public iubirea față de Hristos și de Dumnezeu? Sau ne-am teleportat peste noapte într-o țară ateistă, în care proclamarea credinței noastre este pedepsită prin lege?
Este strigător la cer că am ajuns în acest punct, dar am tot avertizat în ultimii ani că aici vom ajunge dacă nu ne vom trezi din somnul cel de moarte. Prima oară ne-au bombardat cu „părinte 1” și „părinte 2”, după ne-au spus că trebuie să le oferim parteneriat civil altfel discriminăm, acum brusc au trecut la terapii cu hormoni, identitate de gen și, mai nou, persecutarea reală a creștinilor pe străzile noastre.
Nu le-a ajuns că anii trecuți au folosit o icoană pe post de tocător în cadrul unei scenete de teatru, sau că la fiecare marș LGBT se folosesc de mesaje provocatoare la adresa creștinilor. Ideologia lor trebuie să fie impusă. Cu orice preț.
Îmi declar public, pe această cale, susținerea față de cei cinci tineri pedepsiți de jandarmi. Avem obligația să ne apăram cultura, religia, libertatea și țara în fața acestor asalturi ideologice care nu își au locul la noi in România. Iubim pe toată lumea, îi acceptam pe frații și surorile noastre indiferent de alegerile acestora personale, dar există, totuși, o linie roșie. Una peste care tocmai s-a trecut la Cluj.
Rușine Jandarmeriei! Rușine presei naționale! Rușine participanților la marșul pride, care și-au arătat „toleranța” și „diversitatea” huiduind cu bestialitate niște tineri care și-au proclamat mândrii iubirea față de Hristos. Sper din tot sufletul să nu vedem astfel de apucături și la București, săptămână viitoare.