Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, joi, că românii cu datorii la buget și conturi poprite ar putea avea restricții în tranzacțiile cu numerar până la achitarea debitelor.
Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „În fața națiunii”, de la Antena 3 CNN.
Iată declarația ministrului Boloș:
„Din 51 de miliarde creanţe bugetare, neîncasate la buget, România a încasat 7 miliarde de lei, tocmai pentru că aceste plăţi în numerar care există… dar repet, numai pentru cei care au popriri pe conturi, numai pentru această situaţie s-ar putea aplica această restricţie a plăţilor în numerar pentru că trebuie să introducem această disciplină în ceea ce priveşte plata contribuţiilor faţă de buget”.
Ministrul a explicat că datornicii la bugetul de stat ar putea avea limitări în tranzacţiile pe care le fac.
„Poţi să faci plăţi, în numerar, dar până în limita a 5.000 de lei pentru marii contribuabili, 2.500 pentru contribuabilii mijlocii şi 1.000 de lei pentru contribuabilii mici, dar acea limită pe care o ai este doar e perioada în care au poprirea. Dacă ţi-ai plătit impozitele şi taxele, se ridică această limită şi poţi să facă în continuare plăţile în numerar, fără niciun fel de problemă”, a adăugat Marcel Boloş.
Acestă măsură înseamnă, de fapt, că o persoană poate ajunge în situația de a nu mai avea acces la propria bani de pe card.
Reamintim că la începutul acestui an a fost lansată o campanie pentru schimbarea Constituției, fiind demarată și strângerea de semnături pentru un referendum pentru familie și dreptul la plata în numerar.
Pe același subiect