Decizia lui Marcel Ciolacu de a o susține pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale reprezintă un moment de cotitură, dar nu pentru România, ci pentru PSD. Un partid care a dominat scena politică printr-un discurs axat pe suveranitate și valori tradiționale a ajuns acum să își renege identitatea, aruncând în aer legătura cu propriul electorat.
Această susținere este văzută de majoritatea votanților PSD drept o trădare. Elena Lasconi, candidata USR, este simbolul politicilor progresiste care contravin direct principiilor pe care PSD pretinde că le-a apărat de-a lungul decadelor. Susținerea ei semnalează nu doar oportunism politic, ci și abandonarea totală a suveraniștilor și a celor care încă mai cred în valorile tradiționale.
Pentru liderii PSD, această decizie poate părea o mișcare strategică, dar efectul va fi devastator. Electoratul fidel va vedea în Ciolacu nu un lider, ci un oportunist care sacrifică identitatea partidului pentru o alianță fără perspectivă. Organizațiile locale ale PSD, deja nemulțumite de direcția națională, vor fi demotivate, iar o parte semnificativă a bazei electorale se va îndrepta spre alternative mai coerente, cum ar fi AUR.
În loc să construiască un proiect politic solid și să refacă legătura cu alegătorii săi, Ciolacu pare hotărât să conducă PSD spre irelevanță. Această decizie nu este doar o eroare strategică, ci și începutul prăbușirii unui partid care a uitat cine sunt oamenii care i-au oferit votul și încrederea.
Trădarea liderului PSD nu va rămâne fără consecințe. Prăbușirea partidului, deși începută de mult, capătă acum o viteză amețitoare. Dacă susținerea dată lui Lasconi va fi „lovitura finală,” timpul ne va spune, dar un lucru este clar: PSD, în forma sa actuală, nu mai reprezintă nimic din ceea ce a fost odată.
