După 10 ani în care a transformat România într-un tablou al neputinței administrative, Klaus Iohannis și regimul său se agață de orice fir de pai pentru a rămâne relevanți. Și ce poate fi mai absurd decât să încerci să blochezi candidatul care reprezintă furia și speranța poporului, Călin Georgescu?
Disperarea lui Iohannis nu e doar politică, e existențială. Știe că, odată pierdut controlul, urmează întrebările incomode: ce s-a ales de „România educată”? Unde s-au evaporat miliardele împrumutate? Și cum se împacă mandatul său „pentru toți românii” cu imaginea unei țări divizate, sărăcite și obosite?
În fața acestui bilanț catastrofal, strategia e simplă: decredibilizează adversarul, lovește unde doare, fă totul să pară o conspirație. Problema e că românii nu mai înghit scenariile SF. Și nici tăcerea arogantă a unui președinte care, de fapt, nu a fost niciodată acolo.
Călin Georgescu nu e doar un candidat. E o oglindă. Și ceea ce reflectă ea – dezamăgirea, furia, dar și dorința de schimbare – e coșmarul unui regim care știe că timpul s-a scurs. Iohannis, cu tot sistemul lui anchilozat, nu mai poate opri valul. Poate doar să încerce să tragă țara după el în prăpastie. Dar nu va reuși. Nu de data asta.
