Hidroelectrica a fost pusă să depună 1,7 miliarde de lei la EximBank, la o dobândă de 6,2% pe an. Pe hârtie, totul miroase a afacere curată: banii stau la bancă, statul ia și el ceva înapoi, Hidroelectrica câștigă o dobândă.
Dar realitatea e alta:q EximBank, adică pușculița sistemului, rămăsese fără bani după ce a creditat „investitori strategici” – adică politicieni și firme abonate la bani publici, fără nicio intenție de returnare a creditelor. Așa că cine sare să salveze schema? Exact, Hidroelectrica, găina de aur a statului, mulsă la ordin.
EximBank nu e o bancă, e un aspirator de bani publici. O cutie de carton pe care scrie „sprijin pentru antreprenori”, dar care de fapt pompează milioane către afaceriști cu carnet de partid și CV-uri umflate, care dau țepe în serie sub acoperirea statului. Iar acum că s-a spart conducta, trebuia umplut rezervorul. Soluția? O decizie „economică” impusă de sus: Hidroelectrica trebuie să ajute banca de stat, că doar statul ajută statul, nu?
Și uite așa, banii care ar fi putut merge în rețele electrice noi, în extinderea producției, în scăderea facturilor, ajung să țină pe linia de plutire o bancă ce ar fi trebuit să fie în faliment demult. Cu acest „depozit strategic”, EximBank își repară hârtiile, își crește artificial capacitatea de creditare și poate continua să dea bani cui trebuie. Pentru că așa funcționează sistemul: banca nu are nevoie de lichidități ca să ajute economia, ci ca să-și întrețină clienții politici.
Iar Hidroelectrica? A fost doar împinsă în față ca să acopere gaura. Căci statul român nu administrează companii, le stoarce. Iar când una dintre ele ajunge prea profitabilă, nu se întreabă cum să o facă și mai eficientă, ci cum să o folosească pe post de bancomat. În țara asta, când o firmă de stat merge bine, nu e un semn de progres. E un semn că urmează să fie jefuită.
