Domnule Cristian Tudor Popescu,
M-ați pomenit din nou. Mă bucur. Înseamnă că scrisoarea mea a ajuns unde trebuia. Dacă v-a deranjat atât de tare încât să simțiți nevoia să scrieți o postare despre ea, înseamnă că a atins exact nervul expus al unui sistem pe care dumneavoastră îl apărați cu avânt proletar de ani de zile.
Așadar, v-a supărat … o scrisoare. Nu v-a deranjat că au fost anulate alegeri, că CCR a decis cine poate și cine nu poate candida în România anului 2025. Nu v-a stârnit vreo indignare că sute de mii de pensionari nu-și mai permit medicamentele, dar … scrisoarea mea v-a făcut să înclinați fruntea pe tastatură.
Mă scuzați, domnule CTP, dacă n-am trimis epistola pe hârtie filigranată de la Paris, cu parafa Academiei. Eu, în naivitatea mea de om care chiar crede că democrația înseamnă dialog, am îndrăznit să le vorbesc pensionarilor. Să le spun: „Vă văd. Vă respect.” Aparent, asta-i o crimă în epoca digitală.
Știți, domnule Popescu, eu nu mă mir că v-a enervat. E complicat, în vremurile astea în care „jurnalistul lucid” stă la masă doar cu cei „frecventabili”, să accepți că un om ca mine poate vorbi – sincer – cu pensionarii. Fără să le dea făină, ulei sau promisiuni degeaba. Să îi respecte, nu să îi vadă ca pe o simplă masă de manevră electorală, odată la patru ani.
Vă înțeleg. În bula în care trăiți, orice comunicare directă cu românii e suspectă. Dacă nu trece printr-un ONG finanțat de vreo fundație străină sau nu e validată de o redacție premiată la Bruxelles, automat e etichetată ca pericol public.
Să le scrii românilor, simplu și direct? Să le spui că votul lor contează? Că au fost mințiți, furați și abandonați? Sacrilegiu! Căci în lumea dumneavoastră, doar elitele au voie să comunice cu masele. Iar când cineva o face fără aprobare de sus, fără filtru ideologic, fără „fact-checking” de la vreo platformă sponsorizată, imediat se activează alarma: Populism! Demagogie! Extremism!
Dar știți ce, domnule Popescu? Tocmai această aroganță v-a transformat, în ochii oamenilor, din jurnalist respectat în agent de pază al status quo-ului. Iar dacă o scrisoare le dă oamenilor speranță și dumneavoastră vă dă palpitații … înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Cu respect,
George Simion
Distribuie articolul pe Social Media
Recomandări pentru tine:
- Azi – o nouă încercare a sistemului pentru a-l face pe Nicușor președinte / 11 feluri prin care îi oprim
- Când jurnaliștii devin trompetele fricii
- Cenzura nu e libertate. Cazul Zoso și frica de adevăr!
- A spune adevărul nu este trădare, ci este un act de iubire față de România
- Minciuna nu mai ține! Sistemul se prăbușește sub propria propagandă!
