Un nou dezastru lovește Salina Praid, dar și încrederea în capacitatea autorităților de a gestiona situații de urgență. După ce un dig subteran a cedat în urma ploilor torențiale, un sector întreg al minei a fost distrus. Echipamentele și stocurile de sare au fost pierdute, iar activitatea economică și turistică este complet blocată. În fața unui incident anunțat, oficialii par depășiți, invocând natura în loc de responsabilitate.
Salina Praid, un punct cheie pentru economia și turismul județului Harghita, este astăzi scena unui eșec major de gestionare din partea autorităților. După zile de ploi torențiale și avertismente meteo, pârâul Corund a crescut alarmant, ajungând la un debit de 60 de metri cubi pe secundă, cel mai mare din ultimii 30 de ani. Totuși, nicio măsură concretă de protecție eficientă nu a fost luată la timp.
Un dig subteran improvizat de angajați a cedat sub presiunea apei, iar salina a fost inundată. Un întreg sector minier a fost pierdut, echipamentele au fost distruse, iar stocurile de sare compromise. Prefectul județului, Petres Sándor, a afirmat că „nu există un pericol iminent de prăbușire”, dar în același timp a recunoscut senin că „am pierdut lupta cu natura”. O declarație care spune tot despre pasivitatea instituțională.
Specialiștii avertizează că, dacă apa va rămâne în subteran pe termen lung, procesul natural de dizolvare a sării va slăbi structura de rezistență a galeriei, ceea ce ar putea duce la o catastrofă de proporții. Cu toate acestea, măsurile anunțate de autorități rămân la stadiul de promisiuni. Propunerea de a construi o acumulare temporară pentru colectarea apelor pârâului este deocamdată doar o idee, blocată în birocrație și lipsă de finanțare.
În timp ce autoritățile se scuză și pasează responsabilitatea, salina rămâne închisă. Activitatea turistică a fost suspendată, iar zeci de familii din zonă, dependente de veniturile generate de mină, se confruntă cu incertitudine economică. „Sentimentul de sfârșitul lumii” descris de prefectul Sándor nu este o metaforă, ci o realitate trăită de o comunitate lăsată fără sprijin real.
De ani de zile, avertismentele privind vulnerabilitatea infrastructurii salinei au fost ignorate sau tratate superficial. Acum, cu un sector complet pierdut, cu pagube ireparabile și o comunitate paralizată, statul începe să promită intervenții. Dar, ca în multe alte cazuri, reacția vine prea târziu.
Salina Praid nu este doar un obiectiv industrial sau turistic, ci un simbol al unei comunități care supraviețuiește prin muncă și resurse naturale. Ce s-a întâmplat aici nu este doar un efect al naturii, ci și al neglijenței sistematice, al lipsei de planificare și al unei guvernări care gestionează crizele doar când e deja prea târziu.
