Aurul pare să fie, mai nou, refugiu național în vremuri tulburi: cererea de lingouri românești urcă cu 45% în 2025.
Într-un peisaj economic marcat de inflație, instabilitate financiară și tensiuni geopolitice, românii aleg tot mai des aurul ca formă de protecție și investiție. RAFINOR, singura rafinărie de aur din România, anunță o creștere de peste 45% a cererii pentru lingouri de investiții în prima jumătate a anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Aurul românesc de investiții devine un activ strategic, nu doar un refugiu financiar. Este și un mod de a susține producția locală și economia națională”, declară Claudiu Diaconu, CEO al RAFINOR, notează Forbes. Potrivit acestuia, interesul în creștere este alimentat de incertitudinile globale și de apetitul românilor pentru active sigure și palpabile.
Lingourile produse de RAFINOR, cu o puritate de 999,9‰ și disponibile în gramaje cuprinse între 2,5 și 20 de grame, sunt livrate rapid, fără blocaje logistice. În prezent, capacitatea anuală de procesare atinge șase tone, dar compania și-a propus extinderea acesteia la 15 tone până în 2027.
La începutul anului, RAFINOR a încheiat un parteneriat cu retailerul MAGNOR, asigurând distribuția lingourilor în 26 de magazine la nivel național. Produsele, certificate și ambalate individual, sunt disponibile și prin rețeaua STIL Diamonds. Diaconu subliniază că RAFINOR își asumă o viziune pe termen lung: „Nu este doar un proiect industrial, ci o platformă prin care România poate deveni un lider regional în rafinarea aurului.”
Compania colaborează deja cu rafinării din Europa pentru mai bine de jumătate din producția sa industrială și pregătește extinderea în sectorul argintului, cu ambiția de a transforma România într-un hub est-european al metalelor prețioase. Obiectivul? O cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro în următorii ani.