Pentru prima dată după multe legislaturi de obediență generală, o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene prinde contur la Bruxelles. Grupul AUR, prin europarlamentarii săi, a strâns peste 10% din semnăturile necesare pentru declanșarea procedurii împotriva Ursulei von der Leyen. Nu e doar un gest simbolic, ci o lovitură politică la temelie , un act de curaj într-un Parlament în care cei mai mulți preferă să tacă și să încaseze.
Ce acuză AUR? Corupție la vârf și lipsă de transparență într-un scandal uriaș: contractele secrete cu Pfizer și mesaje ascunse între Ursula și CEO-ul companiei. Justiția europeană a spus clar: Comisia a încălcat legea. Dar Comisia a tăcut. Ba mai mult, Ursula a fost propusă pentru un nou mandat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta înseamnă Europa de azi? O clasă de funcționari care nu mai răspund în fața cetățenilor, ci doar în fața marilor corporații?
Inițiativa AUR înseamnă altceva: opoziție reală. Într-o lume în care cuvântul „suveranitate” a fost tratat ca o erezie, AUR vine și spune că statele naționale trebuie să aibă dreptul de a decide. Că banii nu pot fi aruncați în zeci de miliarde pe „rearmarea Europei” fără vot democratic. Că platformele Big Tech nu au dreptul să decidă cine candidează și cine nu în România sau Germania, sub pretextul „siguranței digitale”.
Sigur, moțiunea are șanse mici să treacă. Dar nu asta contează acum. Contează că se mișcă ceva. Că un partid românesc are curajul să pună întrebări incomode și să forțeze sistemul să răspundă. Contează că AUR a arătat că politica externă nu înseamnă pupat inele la Bruxelles, ci apărarea intereselor românilor , chiar și acolo unde e cel mai greu.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că valul s-a ridicat. Și că cine credea că nu se poate ridica glasul unei națiuni mici împotriva unei birocrații supranaționale s-a înșelat. România, prin AUR, a spus: ajunge.
