Jurnalistul Cornel Nistorescu scrie, în Cotidianul, că deşi şeful statului ar trebui să fie primul generator de încredere pentru populaţia unei ţări, Iohannis a ajuns atât de jos în încrederea românilor încât nici el nu mai crede în rostul pentru care a fost ales preşedinte, şi aşteaptă doar să treacă timpul.
Iată textul:
„Multă lume se plînge de lipsă de bani. Asta înseamnă că îi lipsește încrederea în puterea de a-i face. Unii se plîng de lipsa unui loc de muncă. Asta înseamnă că economia merge prost și lipsește încrederea de a începe lucrul la ceva. Multă lume se plînge de atmosfera din țara noastră. Asta înseamnă că ne lipsește încrederea în posibilitatea de o schimba. De putut, se poate! Promisiuni sunt. Să facem așa și pe dincolo. Vorbe și iar vorbe! Mult prea rar ne urnim din neclintire și nepăsare. Am putea transforma satele și orașele în oaze de bine și înțelegere, dar ne lipsește încrederea că le-am putea da o altă față.
Lucrurile decad. În loc să purcedem la treabă, ne plângem și nu vrem să ne pornim cu cei care ne conduc. Ne plac locurile din țara noastră, dar nu vrem să ne trezim și să începem gospodărirea lor. Trăim cu plăcerea de a spune nu, mult mai puternică decît voința de a spune hai să facem ceva! Ne mulțumim cu pusul vinii pe cei care decid, deși mobilizarea noastră în a-i determina să schimbe calea este modestă. Ne resemnăm înainte de a porni și de a protesta. Cei care ne conduc ar trebui să fie izvoarele noastre de încredere. Încrederea ne ține împreună și dă sens zilei de mîine. Este o valoare națională care se gestionează de la vîrf și se transmite de sus în jos. La fel și hotărîrea a trei-patru cinci de-ai noștri de a face ceva tot izvor de încredere este.
Eu cred că pentru țara noastră încrederea este un bun care se naște de sus. Și se construiește zilnic, cu măsuri, cu îndemnuri, cu decizii luminate, cu patriotism, cu pricepere, cu seriozitate, cu respect pentru țară și pentru cetățeni. Încrederea este ca un aliaj care sudează oameni și instituții și ține împreună istoria, valorile și regulile de conviețuire. Încrederea este o construcție publică ușor de aruncat în aer. Cu atît mai mult, cu puneri zilnice la îndoială.
Încrederea în România poate fi dinamitată cu o singură decizie stupidă. Cum să reziste după atîtea?
De aceea ne-am și obișnuit să trăim fără ea. Am ajuns să nu mai credem în legi și în judecători, în oficiali și în apropiați. Vrem ca toate să fie altfel, dar nu începem cu nimic. Nici cu lucrurile de lîngă noi și nici cu slăbiciunile noastre.
Ne lipsesc autostrăzile și căile ferate moderne, ne lipsesc banii și instituțiile pentru că ne lipsește încrederea că le-am putea moderniza sau face. Încă nu realizăm că de această trăsătură morală depind toate celelalte.
Președintele României ar trebui să fie primul generator de încredere pentru țară. A coborît atît de jos încît nici el nu mai este convins că poate contribui cu ceva. După opt ani de plutire, la propriu și la figurat, de ce am mai avea încredere în el? Nu mai are putere să iasă nici la aniversări importante pentru țară, semn că nu mai are încredere nici în noi și nici în rostul pentru care a fost votat președinte. Prestează de parcă ar aștepta să treacă vremea!
Ar trebui ca măcar primul-ministru să fie un izvor de încredere. De ce ne-am baza pe dînsul? Pentru că este general? Pentru că nu rîde? Pentru că vorbește chinuit? Nu astea sunt argumentele importante. A scăldat-o cînd a fost prins cu ocaua mică în teza de doctorat. Și i-a protejat și pe cei care au făcut același lucru, pe Lucian Bode și pe Angel Tîlvăr. Cum să-l asculte mulțimea cînd el nu are urechi pentru durerile ei? De ce să nu-l fluiere mulțimea dacă el se face că nu înțelege efectele măsurilor lui Virgil Popescu la Ministerul Energiei? Cel care trebuie să gestioneze buna funcționare a domeniului este parte din valul nenorocirilor?
De ce să avem încredere în Marcel Ciolacu? De ce să nu-l fluiere lumea la Iași sau în orice loc pe unde s-ar duce cu promisiunile lui mieroase? Nu este el acela care și-a pus neșcoliții și nehaliții peste tot pe unde a găsit un loc rezervat PSD-ului? De ce să aibă lumea încredere în Firea și Pandele? Să mai dea încă o dată Capitala României pe mîna clanului din Voluntari? N-a învîrtit Pandele destule afaceri încît mai trebuie să-i dăm pe mînă și Bucureștii? Sau, în visele sale de sforar, să-i dăm și țara? De ce să avem încredere în Rareș Bogdan sau în George Simion, în Drulă sau în Vlad Voiculescu? Țara nu poate fi răgazul dintre petreceri și aranjamente!
De ce să avem încredere în Adriean Videanu sau în Vasile Blaga? Sau în Traian Băsescu și Elena Udrea! E ca și cum ați cere să avem încredere într-o bandă în timp ce operează!”.
