Am adresat, astăzi, două întrebări la care aștept răspuns de la mai marii țării noastre și la care sper să primesc răspunsuri clare, cât mai rapid. De ce? Pentru noi, pentru România, pentru prezentul și viitorul de AUR al țării noastre!
Am adresat, așa cum vă spuneam, două întrebări. Una către domnul Ștefan-Radu OPREA, Ministrul Economiei Antreprenoriatului și Turismului și una pentru domnul Angel TÎLVĂR, Ministrul Apărării Naționale.
Pe Ministrul Economiei Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu OPREA, l-am întrebat despre gradul de implicare al României în competiția pentru producția de echipamente militare din Ucraina.
Am adresat această întrebare în contextul în care în ceea ce privește exportul de armament, în anul 1989, România se situa pe locul opt în lume, o poziție demnă de invidiat și astăzi, dar, decăderea postdecembristă, celebrele privatizări și jaful generalizat au dus o industrie care era la un nivel acceptabil, pe palierul ei, spre un faliment previzibil.
Astfel, la forumul industriilor de apărare, convocat recent de guvernul ucrainean și care a reunit companii internaționale din industria de apărare, s-a specificat clar că în următorii ani, industria și piața de armament din Ucraina va deveni o zonă de interes economic maxim și, deja, unele concerne străine au început să deschidă facilități de producție pe teritoriul țării vecine.
Întrebarea, care, de fapt, sunt două, legitime, au fost:
- 165 de companii de apărare din 26 de țări și-au confirmat participarea la primul Forum al industriilor de apărare organizat de guvernul ucrainean. Câte companii de profil românești au primit invitații din partea omologilor ucraineni și care au fost acestea?
- Ce măsuri ați dispus – și care este rezultatul concret al acestora – pentru ca firmele românești producătoare de armament să semneze contracte, scrisori de intenție și memorandumuri de înțelegere cu partea ucraineană de la începutul conflictului și până în prezent?
În ceea ce îl privește pe Angel TÎLVĂR, Ministrul Apărării Naționale, am cerut, iarăși, legitim, clarificări asupra problemei rezervei Armatei României.
Vă spun, și în acest caz, contextul, astfel încât totul să fie clar:
Evenimentele recente – războiul din Ucraina și atacul terorist asupra Israelului – demonstrează, încă o dată, cât de importantă este problema rezerviștilor într-un eventual conflict cu o dinamică extrem de agresivă. După ce serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în România, în anul 2007, pentru un răstimp de cel puțin zece de ani nu au mai fost efectuate exerciții de pregătire a rezervei – și, aici, vă reamintesc că exercițiile de mobilizare nu au însemnat decât o simplă verificare a evidenței rezerviștilor – iar despre o lege a rezervistului voluntar, care să fi fost adoptată exact în același an în care s-a suspendat și stagiul militar obligatoriu, precum în Polonia, spre exemplu, nici măcar nu s-a adus subiectul în discuție. Din nefericire, se pare că, astăzi, țara noastră dispune doar de o rezervă pe hârtie, pentru că personalul păstrat în planurile operaționale de mobilizare nu mai are nici vârsta corespunzătoare și nici pregătirea necesară!
Prin urmare, l-am întrebat pe domnul ministru:
- Care este numărul actual al rezerviștilor din România și în cât timp pot fi aceștia mobilizați în cazul unei agresiuni?
- Când veți demara un prim exercițiu de mobilizare real?
- Având în vedere măsurile de amendare a legii 446/2006 – legea privind pregătirea populației pentru apărare – vă rog să îmi transmiteți propunerile de îmbunătățire și actualizare pe care Ministerul Apărării Naționale le-a înaintat și implementat de la debutul conflictului din Ucraina și până astăzi.
Răspunsurile, care sper să vină cât mai rapid și să fie unele adevărate, conforme cu realitatea, nu doar de dragul de a răspunde lui George Simion, le arătăm aici, așa cum v-am obișnuit. Corecți, direcți, pentru România!
