În aviație alb sau negru tot …AUR da?!
Am redescoperit de curând un erou, Franz Secicar pe nume, a cărui poveste merită, credeam eu, cunoscută și recunoscută. Povestea lui reală am aprofundat-o cu ajutorul unor specialiști în aviație cărora le mulțumesc din nou, Excelentele lor Dan Antoniu – Directorul Muzeului Aviației și Aurel Curdov- specialist în aviație și reputat colecționar.
În fapt Franz Secicar a fost un pilot al Aviației Militare Române în al doilea Război Mondial. Deși era etnic german s-a înrolat în armata română și a luptat pe ambele fronturi.
Pe timpul unei ieșiri la inamic a fost doborât deasupra Feleacului la Cluj de către un pilot german și s-a salvat sărind cu parașuta iar la sol a fost capturat de către o patrulă germană inițial.
Întrucât lupta aeriană fusese urmărită și de către trupele hortiste acestea au trimis la rândul lor o unitate mobilă să îl captureze.
Hortystii s-au întâlnit pe drum cu patrula germană ce îl luase prizonier pe Secicar și cum necum au reușit să îl ia de la aceștia.
Ce a urmat este greu de imaginat deoarece după torturile aplicate lui Secicar de către soldații unguri aceștia l-au jupuit de viu, au umplut pielea cu paie și au bătut-o în cuie pe poarta unei biserici ortodoxe din satul apropiat!!!!
În anii comunismului povestea lui Secicar a fost publicată discret într-un roman de aviație și evident nepopularizata din cauza politicii impuse de nederanjarea poporului ungur vecin și conlocuitor al României. Eu personal am aflat-o prima oară pe când îndrăgostit de istorie, aviație și armata îmi făceam veacul aproape zilnic în incinta fostului Muzeu Militar Român pe vremea aceea amplasat pe locul actualei Catedrale a Neamului, de la curatorii muzeului. Copil fiind la cei 10 ani ai mei povestea a avut un impact emoțional imens întărindu-mi dorința de a mă face pilot. Ulterior povestea mi-a fost respusa de “Tata” Aurel Pruia, omul care a pus manșa în mână zecilor de generații de piloți de la înființarea primei școli de piloți din România și până la ieșirea sa la pensie.
Ok, trecând comunismul m-am gândit ca după atâția ani de la Revoluție eroul României, Franz Secicar merită ceva mai mult decât uitarea noastră tipic românească și uite-mă cu ideea realizării unei statui a acestuia pe la mai toți și toate!
Rezultatele primite au fost clasice și binecunoscute de la tăceri indiferente, la nu se poate, nu este de actualitate, da’ de ce noi, etc până la …AUR!
Pentru ca singurul care a spus da haideți să vedem ce se poate face a fost George Simion!
Omul în mod corect a spus ca în acest moment nu sunt bani destui pentru o statuie dar a realizat imaginea de mai jos pe fațada unui bloc din București și a cerut ajutorul specialiștilor și pasionaților din aviație pentru realizarea unei pagini de internet dedicată eroului etc
Restul? Restul e tăcere!
