Avem legi dar nu sunt puse în aplicare! În România de încalcă flagrant recomandările făcute în rapoartele GRECO şi MCV din 2018 şi 2019 privind constituirea unui mecanism clar privind atragerea răspunderii magistraţilor în cazurile în care au pronunţat soluţii vădit eronate, neconforme cu legislaţia în vigoare.
Raportul GRECO susţinea că sistemul de răspundere personală a judecătorilor şi procurorilor în legătură cu exercitarea funcţiei este, în sine, discutabil, deoarece poate avea un efect de intimidare a independenţei lor faţă de Executiv, dacă nu este însoţit de garanţii suficiente, opinie similară cu aceea din raportul MCV, dar şi din Opiniile Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările aduse statutului judecătorilor şi procurorilor.
• Răspunderea magistraţilor, doar în caz de rea-credinţă sau neglijenţă gravă
De altfel conform art. 52 aliniat 3 din Constituţia României, „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.
Cine stabileşte că în cazul condamnăriilor eronate, procurorii şi judecătorii şi-au exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă?
În mod normal, Inspecţia Judiciară deschide o cercetare administrativă, în urma căreia Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune sancţionarea judecătorilor şi procurorilor respectivi. În România acest lucru nu se întâmplă. Magistrații au grijă să se protejeze între ei deaorece mulți ajung în acele funcții de conducere prin afiliațiuni politice. Persoanele sancţionate pot ataca decizia CSM la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde vor fi judecaţi de colegii lor din magistratură.
La fel este cazul şi în alte dosare soluţionate cu erori judiciare, în care foştii inculpaţi şi-au căutat dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, unde au primit decizii care stabilesc despăgubiri importante ce trebuie acordate de statul român persoanelor respective.
Despăgubiri care, potrivit articolului 52 aliniat 3 din Constituţia României, ar trebui să le plătească inclusiv magistraţii vinovaţi de decizia eronată, stabilită din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Articolului 272 din legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte:
„(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
(3) În scopul determinării cazurilor în care se nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual se vor lua în considerare gradul de claritate şi precizie a normelor încălcate, noutatea şi dificultatea problemei de drept prin raportare la jurisprudenţa şi doctrina în materie, gravitatea nerespectării, precum şi alte circumstanţe profesionale obiective”.
Definiţiile incluse în articolul 272 al legii 303/2022 sunt identice cu cele din articolul 99 al legii 303/2004 – fosta lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Ministerul Finanţelor este neputincios și complice cu magistraţii care dau sentințe eronate
Faţă de dispoziţiile de mai sus, cum se poate stabili că procurorii şi judecătorii au nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material? Sau cum se va stabili că magistraţii respectivi au încălcat cu bună ştiinţă normele de drept penal urmărind sau acceptând vătămarea inculpatului?
Sunt întrebări legitime la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să ne ofere o dezlegare competentă, dar din păcate gunoiul este ascuns sub preș.
Până atunci în România rămâne întrebarea cine va plăti daunele stabilite drept despăgubiri pentru desfiinţarea unor sentinţe penale şi civile eronate.
În mod classic Ministerul de Finanțe nu știe nu vede nu aude, dar de fiecare data e bun de plată din cauza sentințelor eronate.
În dosarele de atragere a răspunderii magistraţilor, Ministerul Finanţelor nu face niciodată apărări, deşi are exclusiv acest atribut.
Cert este că atât timp cât mecanismul de atragere a răspunderii magistraţilor va rămâne doar pe hârtie, adică în textul legii 303/2022 şi nu va fi implementat în realitate, vom mai asista la sentinţe eronate ce vor aduce grave prejuducii financiare statului roman.
