Radiografia momentului! În spitale românii mor cu zile (vezi cel mai recent și revoltător caz de la Bacău, al gradivei care a fost lăsată să agonizeze ore în șir, fără intervenție medicală).
Școlile au devenit locuri de experimente ideologice și de trafic intens de droguri chiar și prin sate.
Armata e pusă pe butuci. Cumpărăm armament sofisticat (și e bine ca armata să fie înzestrată!) și scump, pe care nu are cine să-l opereze, pentru că nu mai avem soldați și nici nu avem o strategie de îmbunătățire a situației.
Biserica este țintă a denigrării continue și supusă marginalizării. Vocile clericilor care îndrăznesc să îi mai tulbure pe ”domni” rostind adevărul sînt tot mai puține și mai firave.
Familia e bagatelizată, destrămată de o cultură a dezmățului, expusă confuziei prin ”redefinirea” în cheie neomarxistă, lipsită de mijloacele de a crește drept noi generații de români. Rezultatul este declinul demografic continuu și tot mai accentuat.
Cultura a devenit un moft, care atunci cînd nu e făcută pe calapod ideologic nu primește finanțare decît prin intervenția proniei divine.
Întreprinzătorii români sînt supra-impozitați, ultra-controlați de instituțiile statului, dezavantajați în raport cu marile companii străine, împinși treptat spre faliment sau abandon.
Războiul ne bate la ușă, din pricina altora, iar noi nu avem o economie care să susțină societatea nici pe timp de pace, darămite pe timpul unui conflict armat.
Acesta este, în linii mari, tabloul României, la începutul lui aprilie 2024. An electoral de la un capăt la altul. Cu patru tipuri de alegeri: europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare. Alegeri care consumă toate resursele de timp, energie, inteligență, pricepere și bani.
Nu mai rămîne nimic pentru guvernare, dacă va fi fost ceva.
Nu mai rămîne nimic pentru rezolvarea problemelor curente ale românilor.
Și să ne mai mire că românii nu mai au speranță sau vreun orizont de așteptare, că nu mai găsesc un strop de încredere sau vreo fărîmă de entuziasm?
34 de ani pierduți din viața noastră.
Putem continua să pierdem alții sau să începem să-i cîștigăm. Depinde de noi.
