Satele României se confruntă cu un fenomen tot mai accelerat de depopulare și cu o populație tot mai îmbătrânită. Pe fondul lipsei de locuri de muncă în plan local și al absenței oricărui tip de oportunități profesionale, cei mai mulți tineri aleg să părăsească locurile natale, de cele mai multe ori luând calea străinătății.
Casele se risipesc, proprietățile sunt abandonate, iar multe dintre ele, ne mai fiind revendicate, ajung să intre în posesia micilor baroni locali sau a primarilor.
Pe ulițe întregi ale multor sate nu mai găsești o persoană cu care sa schimbi o vorbă, iar cei rămași, de multe ori sunt trecuți de 70-80 de ani. Acești oameni își duc bătrânețea în frustrare și neajunsuri.
Toate guvernările de după 1989 au eșuat lamentabil la capitolul investiții și măsuri pentru satele românești.
Satul românesc a căzut în propriul blestem prin distrugerea sistemelor de irigații și a fostelor cooperative agricole comuniste. Satele sunt acum capturate de clanuri mafiote locale ce se mențin la putere prin cumpărarea electoratului. Primarii comunelor din România sunt la fel de puternici și atotstăpânitori precum boierii din secolele 18 și 19. Ei sunt latifundiarii și stăpânii absoluți ai satelor românești. Nimic nu mișcă fără voia lor. Unii sunt atât de avari și lipsiți de scrupule încât își fac apariția doar o dată la patru ani, pentru a fi realeși, în timp ce satele sunt lăsate în noroaie și sărăcie lucie.
Această paradigmă poate fi descrisă în câteva cuvinte: „Cei fără memorie au ajuns să fie conduși de cei fără principii.”.
