AUR News
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
AUR News
No Result
View All Result

Ce mă fac cu voi?

11 mai 2025
in Atitudini
0
George Simion Ironic.jpg
21
SHARES
147
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

În momentul când scriu aceste rânduri sunt în zborul Ryanair Londra-București, după o zi încărcată în comunitatea românilor din Londra. Nu am deloc emoții privind rezultatul alegerilor de duminica viitoare, atâta timp cât ele sunt corecte și libere (și ne vom lua toate măsurile de precauție ca acest lucru să se întâmple).

Nu e aroganță! Nu e vorba despre mine absolut deloc în această candidatură, ci despre un popor român care s-a trezit și care nu mai reacționează deloc la stimulii de manipulare în masă la care a fost supus până în prezent.

Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul. Zic o parte dintre voi pentru că, printre pozele făcute cu simpatizanții de la bord, am făcut una și cu un coleg de generație  (1987, tot bucureștean, el făcuse Vianu, eu Lazăr) care votează Nicușor Dan dar a știut să îmi strângă mâna și, pe lângă poză, să dialogheze acceptând că reprezentăm două curente ideologice diferite.

Să o luăm în ordine…

Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi etc. O stimabilă doamnă care a trăit o viață din fonduri Soros (și chiar m-a întrebat dacă eu nu vreau să obțin asemenea surse de venit) a dat o declarație în care ne-a numit fasciști și crede că trei sferturi din aeronava în care sunt ar trebui lipsiți de dreptul de a vota pentru că reprezintă Diaspora.

Dublul standard mă supără de multe ori. Când HotNews devine G4Media în termenii de comparație NewMedia, simt că rămân fără aer: nu mai există puncte de mijloc, rămânem fără mese rotunde unde să încercăm măcar să găsim consensul și abia asta este cu adevărat pericolos și ne poate duce în repetarea totalitarismelor dintre cele două războaie mondiale.

Diaspora era bună când vota cu Băsescu și Iohannis, când a votat masiv în 2020 AUR, permițându-ne să intrăm în Parlament și acum când obținem majorități absolute, sunt numiți peiorativ căpșunari și badante, o pleavă a societății de care lor, așa-zișilor europeni, le pute. Încearcă să se țină de nas, totuși, și și-au făcut scripturi de PR (nu de marketing) despre cum să vorbească cu cei mai puțin duși la școală: ce să spui chelnerilor, taximetriștilor, coafezelor ca să le schimbi votul. Nu, nu e o glumă proastă ci chiar un ghid dat către voluntarii USR. Ce nu înțeleg ei este că nu studiile determină inteligența, ci doar îți pot da (sau nu) unele competențe. Atitudinea aceasta de superioritate, nebazată pe realitate, dă doar măsura îngâmfării specifice ultimului locatar de la Cotroceni. România nu stă pe reddit și nu are nevoie prioritar de traininguri privind metodele moderne de contracepție ci de eliminarea disparităților sociale și eradicarea efectivă a sărăciei și excluziunii sociale. Doar în felul acesta nu vom mai avea ceea ce generic numim mame minore.

Am primit atâtea comentarii rasiste din partea unor oameni care se pretind educați că îmi vine, efectiv, greață, și nu aș vrea să fiu măcar o zi în țara mea în pielea unui cetățean cu pielea mai închisă. De la garoi la cioricosan, la țigan împuțit, am fost numit în toate felurile din 5 mai încoace. Ca să evite cenzura, de la reddit pe tiktok războinicii din bula adversă au început să pună emoticoane cu… CIORI. Asta nu vine de la PLEAVĂ, cum ne numesc ei, de la PRECARIAT, ci de la profesori universitari precum Adrian Papahagi. E bine totuși, e o lecție de viață: până acum nu credeam că România este o țară rasistă.

Și, de multe ori, necivilizată, neasumată și homofobă. Îi felicit pe susținătorii mei prezenți la dezbaterea de la EuroNews, au știut să nu înjure și să nu strige către adversar în Aula Politehnicii. Mi-aș dori mult ca același lucru să se întâmple și în aulele Universității și ASE-ului. Unul din susținătorii lui Nicușor Dan striga la mine CE FACE ȘOFERUL? Și apoi a insistat ȘOFERUL! ȘOFERUL! – remarcă, care făcea referire la invențiile Dianei Iovanovici – Șoșoacă despre un șofer imaginar cu care m-ar fi văzut ea în pat. Dacă în locul meu era o persoană mai sensibilă sau care chiar avea alte preferințe sexuale, cum s-ar fi simțit? Poate un rrom sau un gay să spună asta public în societatea noastră azi când exact acea aripă care se pretinde PROGRESISTĂ are un asemenea comportament? Este curentul de opinie care militează pentru drepturile minorităților sexuale reprezentant cu doi candidați care au votat (și au votat DA, doar că unul nu își asumă acest lucru) la referendum pentru familie, ba chiar au un istoric de declarații care pot fi lejer catalogate ca fiind homofobe?

Scopul scuză mijloacele? Îi girați evidentele probleme de integritate a lui Nicușor Dan de frica bau-baului numit EXTREMISTUL SIMION? Îl cocoloșiți și nu îl întrebați despre numele celor care stau, financiar, în spatele lui?

Vă faceți frate cu dracul până treceți puntea? Fie că e vorba de Simonis, Ponta sau corupții din UDMR. Călcați pe cadavre ca să vă atingeți scopul? Faceți-o, dar fiți profesioniști măcar: asocierile cu Simonis și Ponta nu vă vor ajuta candidatul să câștige alegerile, la fel cum în ultimii 20 de ani niciun candidat RTV sau Antena3 nu a câștigat alegerile prezidențiale în România. Chiar trebuie să vă învăț eu PR?

Ați călcat pe cadavre în urmă cu zece ani. Au murit și prietenii mei acolo la Colectiv, nu erau doar ai voștri. Ați pus în fruntea țării niște oameni care nu erau capabili să administreze corect o firmă și nu vă asumați felul în care am stagnat 10 ani. Iohannis al vostru a fost impus de voi tot prin frică și nu v-ați asumat nici asta, vă făceați că nu știți cum a ajuns acolo.

Ați făcut-o constant, de la Referendumul pentru familie, când ați boicotat votul mințind oamenii că așa va scăpa Dragnea de închisoare la pandemie când mulți dintre prietenii voștri s-au vaccinat duși de val și până în ziua de azi se confruntă cu efecte secundare. Ați acceptat anularea abuzivă a alegerilor sub pretextul răului mai mic, când tocmai democrația a fost violată. Vă folosiți în această campanie de orice, inclusiv instrumentalizând un viol cu care nu am de a face, batjocorind un om distrus de alcool și tranziție (tatăl meu – căruia i-au inventat cuvinte pe fondul stării sale), mi-ați atacat soția, sora, mătușa, mi-ați inventat un unchi care nu există. Chiar și acum, mințiți cu privire la evenimentele de la Londra (nu aș fi fost invitat la întronizare, aș fi plecat supărat de la întâlnirea cu românii, etc).

Orice acțiune avem, albul devine negru în goana voastră pentru a genera frică și minciuni. Asta l-ați pus și pe Nicușor să facă: a mințit că vreau că dau afară profesori, a mințit că eu am depreciat leul, a atacat oameni capabili și integri din jurul meu precum Sorin Constantinescu, Mugur Mihăescu sau Petrișor Peiu doar pentru a-i face uitați pe Matei Păun, Florin Talpeș și alții. Are multe lucruri despre care refuză să răspundă, motiv pentru care mă tot întreabă oamenii de ce să merg la alte dezbateri cu el.

Dacă vorbim matematic, cum pretindeți voi că vă place (matematica, nu usturoiul, nici golănelile), nu aveți nicio șansă să câștigați. Am în posesie dovezi clare ale felului în care Iohannis i-a cerut explicit în decembrie lui Nicușor să îi fie succesor. Am dovezi despre fraudarea finanțării electorale, printre care și felul în care cumpărați la kilogram influenceri. Am dovezi despre boții și softurile pe care le folosiți. Nu știu încă dacă să le fac publice acum, pentru că, nu-i așa, sunt motive de anulare a alegerilor. Dacă nu șefii instituțiilor, cel puțin adjuncții lor, vin de partea noastră și ce informații ne furnizează vă încadrează în zona de PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE.

Matematic vreți să câștigați prin fraudă: voturi în plus inventate în anumite puncte cheie: municipiul Buzău, Republica Moldova și altele pe care le vom anunța sau vom crea flagrante. Avertizez fiecare persoană implicată că va răspunde pentru fiecare vot furat, fiecare buletin gata ștampilat băgat în urne sau în saci, pentru fiecare vot multiplu. E pe viață și pe moarte, înțelegem. Noi suntem întotdeauna pentru viață (și pentru pace). Fără un total de 11 milioane de voturi (din care peste un milion aduse prin fraudă)  ați pierdut. Așa ați făcut și cu Ponta în 2014. A spus-o chiar păpușa voastră, care mai vorbește câteodată necontrolat, ceea ce vă înfurie. Tot ce faceți acum e să faceți suficientă gălăgie și zgomot de fond ca să justifice presupusa prezență masivă, pentru că pe noi și pe votanții noștri nu ne clintiți. Nici pe alții dar măcar trebuie să se creeze iluzia.  După ce l-am văzut pe nonagenarul Rebengiuc, folosit în absolut toate campaniile voastre, că regurgitează placa cu EVITAREA DRUMULUI SPRE EST a Țării, citisem o glumă că e doar o chestiune de timp până e sculat din morți Șora. A mai durat maxim o oră până când minunea s-a produs și… a înviat!

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

În afara momentelor din copilărie când eram dus la bunica la biserică, nu am aprofundat legătura mea cu Dumnezeu. Am început să o fac natural firesc, după terminarea facultății, prin acțiunile civice pe care le-am realizat, cunoscând personal mulți duhovnici care mi-au arătat altă realitatea decât cea materială. Nici acum nu sunt pregătit în ale tainelor Bisericii, când am fost la Athos un mare înainte văzător cu duhul de acolo, starețul Efrem de la Vatopedu spunându-mi că nu mă rog cum trebuie, profund.

Din foarte multe puncte de vedere sunt un norocos. Descoperindu-l mai bine pe Dumnezeu, știu să nu îmi fie frică. Am dobândit o pace sufletească pe care anul trecut, de exemplu, nu o aveam. Așa că toate aceste încercări de intimidare, de obosire nu funcționează asupra mea, și după ce am văzut în această spătămână armata de boți și trolli, influenceri și așa-ziși jurnaliști care au încercat să imprime, concertat, frica, nu funcționează nici asupra unei mari majorități dintre susținătorii noștri.

Toți acești oameni se lovesc de un zid, impenetrabil, pe care nu îl înțeleg și pe care se chinuie să îl dărâme într-o mișcare în sens invers decât cea a Meșterului Manole. Ura aceasta vă chinuie, vă schimonosește și ajungeți să semănați tot mai mult cu unul din idolii voștri, Cristian Tudor Popescu. Și rămânem senini: exact ca diferența dintre un om îndrăcit și unul înduhovnicit.

Eu nu mă tem de voi. Și nu obosesc. Am în mine resurse inepuizabile de energie, fenomen inexplicabil pentru voi. M-am pregătit în acești ani pentru toate încercările voastre penibile de manipulare: vă cunosc și știu cum puteți fi destructurați.

Deja oameni care odinioară vă răspundeau la presiuni, precum Dan Șucu, au avut poziții echidistante. Le-ați cerut să-și amenințe angajații că rămân fără locuri de muncă dacă eu voi fi președinte. Caramitru nu înțelege cum de oameni precum Selly, Hagi, Halep, nu se dau și ei cu FRICA. Păi să îți explic: nu se vând și nu sunt șantajabili, oamenii aceștia chiar s-au ridicat pe propriile lor forțe, nu pe ale tatălui, nici pe ale sistemului.

Eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește. Majoritatea sunteți colegii mei de generație / educație / aspirații. Dar nu știu ce voi face cu voi, păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi. Mai existăm și noi, ceilalți, pe aici.
Sper să mă ajutați să rezolv dilema:
nu Ce caut eu aici?
nu Eu cu cine votez?

Ci Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup.

Distribuie articolul pe Social Media







Recomandări pentru tine:

  • A spune adevărul nu este trădare, ci este un act de iubire față de România
  • Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie…
  • Țăranii României merită respectul nostru!
  • RESPECT pentru femeile din România, pentru mamele și bunicile noastre!
  • Azi – o nouă încercare a sistemului pentru a-l face pe Nicușor președinte / 11 feluri prin care îi oprim

Share8Tweet5Share2

Citiți și

387387.jpg
Atitudini

Doamne, mare îți e grădina! USR a ajuns să scoată ghiduri de manipulare electorală pentru Nicușor Dan

11 mai 2025
George Simion Londra Intronizarea Inaltpreasfintitului Parinte Atanasie.jpg
Atitudini

România profundă este oriunde sunt frații și surorile noastre

10 mai 2025
Whatsapp Image 2025 05 10 At 15.02.12.jpeg
Atitudini

FALS – Cursul valutar a explodat după ce George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale

10 mai 2025
Whatsapp Image 2025 05 10 At 15.01.27.jpeg
Atitudini

FALS – Păcăleala cu casele de 35.000 de euro. George Simion recunoaște că a făcut-o pentru voturi

10 mai 2025
Whatsapp Image 2025 05 10 At 15.00.25.jpeg
Atitudini

FALS – 1 milion de euro a costat campania AUR cu apartamentele de 35.000 de euro

10 mai 2025
Whatsapp Image 2025 05 10 At 14.59.59.jpeg
Atitudini

FALS – AUR face parte din sistem. Sunt în cârdășie cu PSD peste tot pe unde au putut să prindă o bucată de ciolan.

10 mai 2025
Load More
Next Post
387387.jpg

Doamne, mare îți e grădina! USR a ajuns să scoată ghiduri de manipulare electorală pentru Nicușor Dan

Activitatea AUR din Parlament

AURnews

Caravana Medicală AUR

387387.jpg

Doamne, mare îți e grădina! USR a ajuns să scoată ghiduri de manipulare electorală pentru Nicușor Dan

11 mai 2025

...

George Simion Ironic.jpg

Ce mă fac cu voi?

11 mai 2025

...

George Simion Londra Intronizarea Inaltpreasfintitului Parinte Atanasie.jpg

România profundă este oriunde sunt frații și surorile noastre

10 mai 2025

...

Whatsapp Image 2025 05 10 At 15.02.12.jpeg

FALS – Cursul valutar a explodat după ce George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale

10 mai 2025

...

AUR News

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Navigare

  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

Link tree

No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In