Pe 13 iunie s-au împlinit 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, aproximativ 30.000 de români – bărbați, femei, copii și bătrâni – au fost ridicați din casele lor și trimiși forțat în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate ale URSS. Au fost considerați „elemente contrarevoluționare” sau „naționaliste” și au plătit cu viața vina de a fi români în propria lor țară.
Această tragedie a fost parte a ocupației sovietice ilegale, declanșate în urma ultimatumului din 28 iunie 1940. Românii din Basarabia și nordul Bucovinei au fost supuși unui regim de teroare: deportări, arestări, masacre, foamete și distrugerea sistematică a identității naționale.
În calitate de președinte al AUR, condamn cu toată fermitatea ocupația sovietică și crimele comise împotriva românilor de peste Prut. Cinstesc memoria celor peste 30.000 de victime deportate în iunie 1941, a celor uciși la Fântâna Albă și Lunca, și reafirm angajamentul nostru față de cauza Reunificării.
Cred cu tărie că viitorul Basarabiei este în România. Nu ca teritoriu de negociat, ci ca parte vie a neamului nostru. Cer autorităților române să acționeze hotărât pentru apropierea cu frații noștri de peste Prut – prin proiecte culturale, educaționale, politice și economice, dar și prin restituirea simbolică și juridică a patrimoniului românesc pierdut.
Trecutul ne arată ce se întâmplă când suveranitatea ne este răpită. Dar viitorul ne aparține dacă rămânem uniți. Basarabia nu este o marfă geopolitică. Este România!
Unitatea este forța noastră!
Distribuie articolul pe Social Media