Sociologul Mirel Palada a publicat un text care circulă intens în aceste zile, un diagnostic crud și amar despre ce se întâmplă în România sub noul regim politic. Plecând de la o întrebare simplă – cine sunt cu adevărat vinovații pentru deficitul uriaș al țării? – Palada construiește o analiză care atinge nervul real al economiei românești: multinaționalele, optimizările fiscale și obediența politică față de structuri externe de putere.
„Dacă ar fi ieșit președinte George Simion, acesta s-ar fi îndreptat imediat asupra adevăratei probleme de deficit a țării: abuzurile făcute de multinaționale. Miliardele de euro scoși din țară sub diferite pretexte de optimizare fiscală, fără să plătească taxe și impozite pe ele. Principala pierdere de bani a României. Optimizările fiscale și redevențele. Bani scurși în mod colonial spre centrul Imperiului.”
Dar președinte a ieșit Nicușor Dan. Iar în viziunea autorului, acesta nu doar că nu se atinge de corporațiile străine, ci le apără cu înverșunare. Face parte, spune Palada, din „tabăra globalisto-progresisto-sorosistă”, care are ca misiune exact apărarea Imperiului și a intereselor sale economice. Iar multinaționalele – pe care le numește „Sovromurile vremurilor noastre” – sunt astăzi noua formă de stăpânire economică.
Adevărata dramă apare însă când privim cine suportă consecințele acestei politici. Nu corporațiile, ci pensionarii și angajații de la stat. „Se îndreaptă cu furie asupra pensionarilor și celor de la stat, cu măsurile de creștere a TVA și de tăiere a cheltuielilor statului. Pensionarii sînt dintre cei mai afectați de creșterea TVA. Cei de la stat, de reducerea salariilor și de tăierile de personal propuse.”
Aceștia sunt țapii ispășitori oficiali. Sunt demonizați, blamați, făcuți responsabili pentru dezastrul bugetar, în timp ce contribuția reală a multinaționalelor la acest dezastru este ocultată, minimizată sau complet ignorată. Aici apare ironia supremă: exact acești oameni – pensionarii și bugetarii – sunt cei care au votat decisiv în favoarea actualului președinte. „Culmea ironiei e că Nicușor Dan a cîștigat alegerile datorită votului pensionarilor și funcționarilor de la stat. Ambelor categorii sociale le-a puțit votul pentru Simion. S-au dat superiori și pro-europeni, au pus botul la propaganda de demonizare a lui Simion dintre tururi. Și și-au votat fix călăul.”
Textul atinge astfel o chestiune profundă și inconfortabilă: alegerea greșită, dictată de teamă, rușine și presiune mediatică. Palada descrie această stare printr-o metaforă dureroasă: sindromul Stockholm în variantă colectivă. O populație care a ajuns să se atașeze emoțional de cei care o jupoaie.
„În loc să-și vadă interesul, să voteze împotriva Imperiului și cu interesul național, s-au lăsat spălați pe creieri de propaganda sorosistă și au pus cuțitul în mînă torționarilor. Puterea în mînă lui Nicușor Dan și lui Ilie Bolojan.”
Iar viitorul sună rău. Austeritatea care urmează, avertizează Palada, va face din măsurile lui Băsescu din 2010 niște „copii cuminți”. Căci, pentru a proteja Sovromurile, vor fi jupuiți din nou băștinașii. Și totul cu largul concurs al votului popular.
„Și acuma și-o fură electric. Ho ho ho, ce și-o mai fură. Și e de-abia începutul. Măsurile de austeritate ale lui Băsescu din 2010 vor fi mici copii pe lîngă cele de acum. Ca să fie protejate Sovromurile, vor fi jupuiți băștinașii. Din nou.”
În final, Mirel Palada își asumă, cu sarcasmul amar care îl caracterizează, rolul de Cassandra – vocea care avertizează, dar pe care nimeni nu o ascultă la timp.
„De ani de zile vă tot spun că românii merită tot ce e mai bun. Este că am avut dreptate? Din nou. Cassandra probabilistică, asta sînt. Nu mă credeți decît cînd este prea tîrziu. Ghinion.”
Un text dur, dar lucid. Un rechizitoriu împotriva sistemului și o lecție amară pentru un popor care, orbit de propagandă, a ajuns să voteze cu mâna celor care îl vor jupui.
