AUR News
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact
No Result
View All Result
AUR News
No Result
View All Result

De ce nu mai ies în stradă tinerii frumoși și liberi?

10 noiembrie 2021
in Mass-Media
0
Iohannis Geaca Rosie.jpg
19
SHARES
136
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Acum aproape patru ani, abia veniți la putere, pe cai mari, după dezastrul „guvernului zero” al iubitorului de spirale Cioloș, pesediștii modificau într-o noapte legile justiției, prin fatidica Ordonanță 13, anume ticluită să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Ca la un semn, mii, apoi zeci, apoi sute de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze împotriva acestei ticăloșii. „Tinerii frumoși și liberi”, care-l aduseseră pe Iohannis la putere convinși că el se va lupta contra „ciumei roșii” mai abitir decât Făt-Frumos cu zmeii, au luat cu asalt Piața Victoriei, strigându-și indignarea. Însuși președintele Iohannis și-a luat gecuța roșie și a venit alături de ei, să protesteze împotriva „Pee See Dee”. Și până la urmă, presiunea a dat roade: Ordonanța 13 a fost retrasă, Dragnea a ajuns la pușcărie, iar PSD a fost nevoit să plece, într-un final, de la guvernare. Tinerii frumoși și liberi au triumfat, ca-n povești, unde Binele învinge, și poate că ar fi trăit, tot ca-n povești, fericiți până la adânci bătrâneți, dacă nu le-ar fi făcut, iată, pocinogul, același Iohannis, aliindu-se el însuși cu PSD.

De ce a făcut Iohannis asta? De ce s-a aliat cu dușmanul cu care umbla mereu în gură, dându-l exemplu de hoție, ticăloșie și preacurvie? De ce pesediștii au devenit dintr-odată cei mai buni aliați pentru „guvernul meu”, de unde până acum erau „ciuma roșie”, de care nimeni nu trebuia să se atingă? Răspunsul e foarte simplu: pentru că în momentul de față, Iohannis are același morcov la părțile dorsale moi pe care-l avea și Dragnea, în ianuarie 2017. Președintele știe că între Belina lui Dragnea și casele luate de el și doamna Carmen prin furt și fals în declarații nu este decât o diferență de metri pătrați. În rest, hoția e la fel de condamnabilă. Și de aici această schimbare bruscă de atitudine, de aici transformarea totală a discursului liberalilor de cumetrie ai lui Iohannis, deveniți peste noapte din dușmani de moarte ai PSD cei mai buni aliați ai săi. Săracul Rareș Bogdan, sluga credincioasă a președintelui, vă dați seama ce-o fi pe el în clipele astea? După ce-a mâncat polonice de rahat la televizor tunând și fulgerând împotriva PSD, să fie nevoit acum să mănânce și mai multe polonice, spre a demonstra că alianța cu PSD este totuși necesară „pentru țărișoară”?

Dar atitudinea unor cameleoni politici ca Iohannis, Cîțu sau Rareș Bogdan nu mă miră, fiindcă n-am avut niciodată pretenții la ei. În schimb mă miră atitudinea „tinerilor frumoși și liberi” care au răsturnat regimul Dragnea și apoi regimul Ponta, dar care acum tac mâlc. Tac mâlc tocmai când ar fi trebuit mai abitir să vorbească, să-și strige în stradă indignarea. Fiindcă, să fim bine înțeleși: ce-au făcut liberalii aliindu-se cu pesediștii lui Ciolacu, ziua, ca netoții, e mai grav decât ce au făcut cu patru ani în urmă Grindeanu și celelalte cozi de topor ale lui Dragnea, noaptea, ca hoții. Și atunci, de ce nu sunt deja zeci de mii de tineri în stradă? Ce i-a făcut să iasă atunci și îi împiedică să iasă și acum? Să fie doar pandemia de vină? Dar când în joc este soarta unei țări și viitorul unei nații, cred că nici pandemia n-ar trebui să mai conteze. Și totuși, nu mai iese nimeni în stradă, să protesteze împotriva hoției care se pregătește.

Cum arată echipa națională de ciordeală: Ciolacu și Firea se ocupă de Finanțe, Cazanciuc și Corlățean de Justiție

Nu cred că tinerii frumoși și liberi și-au dat seama că au fost atunci doar niște idioți utili pentru Iohannis și acum nu mai vor să pice iarăși de fraieri. Cred mai curând că ei sunt, pur și simplu, atât de șocați să vadă că un partid și un președinte în care și-au pus speranțele i-au trădat cu totul, încât nu mai au nicio reacție. Tinerii care l-au dat jos pe Dragnea tac tocmai acum, când ar trebui să-l dea jos pe Iohannis. Și ar avea mult mai multe motive să o facă. Pentru că prin Ordonanța 13 ar fi scăpat de pușcărie doar Dragnea și alți câțiva trepăduși. Prin alianța PNL-PSD baronii locali din aceste partide vor fura toți banii din PNRR, toți banii din „Anghel Saligny” și, dacă, mai au chef, vor mai devaliza și bugetul de stat. Unde mai pui că Iohannis va putea dicta, așa cum a vrut, și cine vor fi șefii de la parchete, DNA și DIICOT, asigurând astfel liniștea tuturor penalilor din PNL și PSD. Dragnea dorise să scape doar câțiva corupți. Iohannis îi va salva pe toți și cel puțin șapte ani – cât ați auzit că vrea Dîncu să guverneze în cârdășie noul USL – nimeni nu-i va mai deranja pe hoți.

Ăsta chiar este un motiv de ieșit în stradă, tinerilor frumoși și liberi! Pentru că, dacă nu veți ieși în stradă, veți lăsa calea deschisă unei alte dictaturi, mai ticăloase decât cea comunistă. Și sunteți datori și îndreptățiți să ieșiți, de vreme ce voi ați dat votul lui Iohannis și PNL tocmai fiindcă vă promiseseră că nu se vor alia cu PSD. Acum, când s-au aliat, ce legitimitate mai au asemenea prostituate politice? Acești indivizi fără scrupule au rupt pactul social cu voi și acum nu vă mai leagă nimic de ei. Iohannis și „guvernul lui” nu vă mai reprezintă și de aceea trebuie să îi alungați de la putere, până n-o să vă alunge ei din țară.

George Damian: Iohannis este slab și fricos. PSD e ținut strâns în lesă

Primar PNL: Sunt pregătit să văd partidul din nou la un 7-9%

Liberalii vorbesc de responsabilitate și salvarea țării, dar de cine, că ei au condus-o?

Share8Tweet5Share2

Citiți și

5f491ab6 D19c 4bdf Bd41 Fdd886022d3a.jpeg
Mass-Media

Senatorul AUR Costache Chertif: „Eminescu ne-a lăsat o misiune: să nu ne lăsăm călcați în picioare”

15 iunie 2025
Img 8868.jpeg
Mass-Media

Senatorul AUR Costache Chertif: Mineriada din 1990 – o rană deschisă. Represiunea continuă în alte forme, în 2025

13 iunie 2025
Marius Lulea (AUR): „Atacurile orchestrate de Iohannis și Băsescu împotriva lui Georgescu trădează disperarea. Lasconi este doar o unealtă”
Mass-Media

Marius Lulea: Nicușor Dan ignoră voința a peste 5,3 milioane de români. Ne opunem creșterii taxelor

9 iunie 2025
Guvernul Romaniei Ciolacu.webp.webp
Mass-Media

În 2024, partidele s-au ospătat din banii românilor – Democrația pe bani publici: o farsă scumpă

9 iunie 2025
Marian Enache Ilie Bolojan Nicusor Dan Ccr.webp.webp
Mass-Media

Sondaj – Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corect

9 iunie 2025
Hidroelectrica Scaled 1 Scaled.jpeg
Mass-Media

Scandalul Hidroelectrica: Românii plătesc de trei ori mai mult pe energia din apă. Unde se scurg banii?

7 iunie 2025
Load More
Next Post
Cristoiu.jpg

Ion Cristoiu: Cine i-a sugerat lui Klaus Iohannis să impună alianţa PNL-PSD

Activitatea AUR din Parlament

AURnews

Caravana Medicală AUR

Leu.jpg

Leul scade pentru a treia zi consecutiv în fața euro. Cresc și celelalte valute majore

9 iulie 2025

...

Peiu Scaled.webp.webp

H.D Hartmann: AUR nu e partid naţionalist, ci e singurul partid identitar la ora actuală

9 iulie 2025

...

Viktor Orban Ursula Von Der Leyen.jpeg

Viktor Orbán i-a trădat pe suveraniști! Susținere fățișă pentru neomarxiștii de la București și Ursula von der Leyen

9 iulie 2025

...

Sanatatii 16 9.jpg

Ministerul Sănătății trebuie să respecte obligația legală de a crea servicii în comunitate pentru pacienții psihiatrici!

9 iulie 2025

...

AUR News

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Navigare

  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

Link tree

No Result
View All Result
  • Atitudini
  • Declarații politice
  • Mass-Media
  • Contact

© 2022 AURnews - Site-ul simpatizanților partidului AUR.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In