Chiar dacă războiul din apropierea României, declanșat după ce Rusia a atacat Ucraina, devine tot mai mult o amenințare și pentru siguranța țării noastre, președintele Klaus Iohannis nu s-a grăbit să convoace Consiliului Suprem de Apărare a Țării, următoarea ședință fiind anunțată pentru săptămâna viitoare, chiar dacă
„Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 1 martie 2022, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
Evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și implicațiile pentru România;
Măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați/persoane strămutate pe teritoriul național, în contextul securitar internațional.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, a anunțat, vineri, Administrația Prezidențială.
Replica copreședintelui AUR, senatorul Claudiu Târziu, nu a întârziat să apară.
„Vi se pare normal ca absentul Iohannis să nu considere o urgență convocarea Consiliului suprem de Apărare a Țării, care se va întruni abia pe 1 martie”, a scris, vineri, pe Facebook, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.