În 1990, când colosul sovietic abia-și mai târa picioarele de lut prin cenușa propriului imperiu, România și Basarabia au avut o șansă unică de a se contopi iarăși într-o singură țară. Dar ghinionul a făcut ca ambele țări să fie conduse atunci de doi politruci comuniști, Ion Iliescu și Mircea Snegur, cărora le-a fost frică să nu-l supere pe papașa Gorbaciov printr-o reunificare care ar fi fost o binevenită reparație istorică. Dacă la acel moment în România și în Moldova ar fi fost la putere forțe democratice unioniste și naționaliste, acum am fi avut România Mare, țară membră NATO și UE, iar sărmanii moldoveni n-ar fi mai sta cu spaima că vor fi, după ucraineni, următoarele victime ale demenței lui Putin.
Unirea s-ar fi făcut fără probleme și fără ca liderul URSS de atunci, Mihail Gorbaciov, să i se mai poată opune. De altfel, rușii n-au privit cu dragă inimă nici reunificarea Germaniei, dar au fost totuși nevoiți să o accepte, pentru că germanii aveau un lider, cancelarul Kohl, plămădit din alt aluat decât nevolnicii lui urmași, precum Schroeder sau Merkel, care s-au dovedit a fi doar niște jalnice slugi ale Kremlinului. În 1990-1991, pe când Uniunea Sovietică se destrăma, iar fostele republici unionale fugeau care încotro, nimeni de la Moscova nu s-ar fi putut opune unirii României cu Moldova, pentru că zilele când tancurile sovietice zdrobeau sub șenile revoltele din Ungaria sau Cehoslovacia erau de mult trecute. Dar, deși popoarele român și basarabean ar fi vrut unirea, conducătorii lor vremelnici n-au mișcat un deget pentru a o realiza, irosind astfel o șansă uriașă pentru reîntregirea României „dodoloațe”.
În mod paradoxal însă, astăzi, când Ucraina a fost invadată de oștile de orci ale lui Putin, a apărut iarăși șansa reunificării României. Este absolut clar – și o spun toate serviciile secrete ale țărilor NATO – că în nebunia lui, Crăcănelul Atomic nu se va opri la Ucraina și va invada și alte țări, în dorința absurdă de a reclădi Uniunea Sovietică și a rămâne în istorie ca un conducător mai mare decât Lenin și Stalin la un loc. Următoarea lui țintă va fi Moldova, iar scenariul ucrainean se va putea repeta și aici. Cu singura excepție că Moldova va fi o pradă indiscutabil mai ușoară decât Ucraina. Moldova nu are nici teritoriul uriaș al vecinei sale, nici populația de zeci de milioane de oameni. Cu o suprafață cât a cinci județe românești, Moldova ar fi ocupată de ruși într-o singură zi, de la răsăritul la apusul soarelui și n-ar mai avea niciodată ocazia să se mai elibereze de sub jugul lor. NATO și UE vor condamna, evident, în termeni duri noua invazie, dar se vor mulțumi să constate că hrăpărețul Putin a mai smuls o halcă de teritoriu și a mai ucis niște civili, spre a-și ostoi setea de sânge și putere. Într-o singură situație așa ceva nu s-ar întâmpla: dacă Moldova ar fi membră a NATO și a UE – ceea ce este însă imposibil de realizat, în condițiile actuale.
CTP: Întrebarea e ce facem noi când e atacată Moldova?
Dar o soluție ar exista totuși pentru ca sora mai mică a României să scape de amenințarea cotropirii: unificarea cu România. Dacă Moldova ar reveni, în sfârșit, după atâtea decenii, la trupul Țării-Mamă, Putin n-ar mai putea face nimic, n-ar mai putea să o smulgă prin forță, spre a-și satisface ambițiile imperiale, fără riscul unui conflict direct cu NATO și, implicit, a unui război nuclear. Iar reunificarea s-ar putea face foarte simplu, prin același scenariu după care s-a realizat, la 1859, unirea Principatelor. Să nu uităm că peste doi ani vor fi alegeri prezidențiale și în România, și în Moldova. Cum ar fi ca în ambele țări să se înscrie în alegeri candidați comuni? Ar putea fi Maia Sandu, ar putea fi Codruța Kovesi, ar putea fi George Simion, numele candidatului e mai puțin important, esențial este însă ca el să fie un nou Cuza, ales de votanții de o parte și de alta a Prutului. Iar două state cu același președinte ales vor deveni, de facto, un singur stat, așa cum la 24 ianuarie 1859 Valahia și Moldova au devenit Principatele Unite. Rezultatul inerent ar fi că Moldova va deveni parte integrantă a României și, ca atare, teritoriu aflat sub jurisdicția și sub protecția NATO și UE. Marile puteri occidentale nu s-ar opune unui asemenea proiect, fiindcă ele au tot interesul să-l împiedice pe Putin să subjuge alte teritorii. Iar acest proiect, făcut prin voința populară, nu doar că l-ar lăsa pe tiranul scelerat de la Kremlin cu chiloții în vine, fără o nouă pradă, dar ar alunga spectrul unui alt război pustiitor, cum este acum cel din Ucraina.
Rămâne însă de văzut dacă oamenii politici din România și Moldova vor avea îndrăzneala și abilitatea de a-i smulge lui Putin prada de sub nas, realizând Unirea. Pentru că, în asemenea vremuri tulburi, popoarele au nevoie mai mult ca oricând de conducători curajoși și abili, așa cum, din păcate, noi, românii, nu am mai avut de aproape un veac. Altfel – mai în glumă, mai în serios – nu ne rămâne decât să-l naturalizăm pe Zelensky și să-l alegem pe el președinte al României Întregite!
Zelenski: Germania este complice la construirea unui nou zid în Europa
Președintele Ucrainei stă în fața războiului, președintele României ar fi fugit la schi în Austria
