Partidul AUR vine cu clarificări în urma incidentului petrecut ieri seară, în fața sediului postului de televiziune Digi24.
Președintele AUR, George Simion, a mers miercuri la sediul Digi24, unde a solicitat un drept la replică în urma declarațiilor defăimătoare făcute în emisiunea „Jurnalul de seară”. Acesta a fost întâmpinat de un agent de securitate al postului, care l-a împiedicat pe deputat să intre în sediul televiziunii și să discute cu cineva din conducerea editorială a stației.
În ce privește considerațiile defăimătoare prezentate și asumate în numeroase rânduri de către prezentatorii postului de televiziune, care își arogă dreptul de a eticheta drept „extremist” un partid parlamentar, menționăm că Alianța pentru Unirea Românilor este un partid parlamentar, legal constituit, responsabil și legitimat de sutele de mii de simpatizanți și militanți care i-au acordat votul și îi sprijină viziunea politică.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă cenzura constantă la care este supusă de postul de televiziune Digi24.