Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au anunţat marţi că vor renunţa la subvenţia de 1.546.315 lei acordată partidelor politice, pentru luna ianuarie, potrivit informaţiilor transmise de către AEP, şi va iniţia un proiect de lege prin care „să fie oprit acest jaf din banii public.
„În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca <subvenție> partidelor politice – și asta, doar pentru luna ianuarie. La nivelul intregului an, aproape 50 de milioane de euro vor intra din bugetul statului în buzunarele partidelor politice. Noi, Alianța pentru Unirea Românilor, suntem sigurii care nu vor lua acești bani pentru partid. În plus, în perioada imediat următoare, vom iniția o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”, este postarea de Facebook de pe contul Alianței pentru Unirea Românilor.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat ieri în conturile partidelor din România suma totală de 19.843.634,81 de lei, după cum urmează:
1.Partidul Social Democrat (PSD) – 7.640.197,89;
2.Partidul Național Liberal (PNL) – 6.476.964,07;
3.Uniunea Salvați România (USR) – 2.056.942,91;
4.Alianța pentru Unirea Românilor – 1.546.315,98;
5.Partidul Mișcarea Populară (PMP) – 399.741,5;
6.Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) – 1.434.651,36;
7.Partidul PRO România – 288.821,1.