Alexandru Esaulenco este directorul SIS la momentul de față, unul din oamenii creați de regimul lui Voronin pe vremea când era foarte puternic și apoi preluat de către Igor Dodon. Acesta este cel care l-a numit în funcție, fiind unul din oamenii săi de încredere și bine pregătit să facă poliție politică.
De atlfel există acuze grave despre faptul că sub regimul lui Dodon SIS-ul a fost transformat într-o simplă filială a serviciului rus de securitate FSB și a serviciului transnitrean de securitate KGB.
Alexandru Esaulenco și-a pus semnătura pe un document prin care cere CEC să analizeze scoaterea AUR din cursa electorală deoarece parlamentarii români, precum și alți consilieri, membri de partid sau susținători s-ar fi implicat în campania electorală din Republica Moldova. Este vorba de cei șase parlamentari AUR ce au dublă cetățenie, cea a României și cea a Republicii Moldova, precum și alți susținători aflați într-o situația similară.
Așa se face că practic Alexandru Esaulenco intervine în procesul electoral cu scopul de a scoate AUR din competiția electorală. AUR nemulțumește deoarece cifrele arată că trece de limita minimă pentru a putea accede în parlament și crește în continuare.
În acest fel Alexandru Esaulenco face jocurile nu doar politice ale unor partide politice ci și ale Federației Ruse. AUR reprezintă un pericol real deoarece intrarea în parlament va schimba modul în care se face politică.
Directorul SIS consideră că dacă ești din România sau din Uniunea Europeană nu ai voie să te implici în campania electorală, asta deși persoanele cu dublă cetățenia nu sunt doar membri ci și competitori electorali, prezenți pe lista AUR.
Pregătește oare clasa politică de la Chișinău suprimarea drepturilor politice a moldovenilor ce și-au asumat dubla cetățenie? Căci din acțiunile date pare că Alexandu Esaulenco și-ar dori ca să se aleagă numai între ei, iar moldovenii din Europa și România numai să trimită bani acasă ca să îi poată fura.
-
SIS-ul lui Dodon interzice parlametarilor AUR implicarea în campanie. Au dublă cetățenie
Distribuie acest articol!Alexandru Esaulenco este directorul SIS la momentul de față, unul din oamenii creați de regimul lui Voronin pe vremea când era foarte puternic și apoi preluat de către Igor Dodon. Acesta este cel care l-a numit în funcție, fiind unul din oamenii săi de încredere și bine pregătit să facă poliție politică. De
-
Cîțu: Localitățile conduse de liberali au venituri mai mari față de cele conduse de PSD
Distribuie acest articol!Localitățile conduse de liberali au venituri mai mari față de cele conduse de PSD, a declarat premierul Florin Cîțu la Digi24. Cîțu susține că localitățile conduse de PSD nu au beneficiat de investiții străine deoarece social-democrații își doreau un control strict în acele zone privind votul – un exemplu în acest sens fiind
-
Vlad Voiculescu este noul președinte al USR PLUS București
Distribuie acest articol!Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, este noul președinte al USR PLUS București, după ce l-a învins în alegeri pe Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu. Alegerile au început sâmbătă, iar membrii USR PLUS au putut vota până luni, la ora 22.00. Ulterior, au fost numărate voturile și marți au fost anunțate rezultatele.
-
U(nde) S(unt) R(ăzvrătiții)? – CRITICII.RO
Distribuie acest articol!Pe data de 27 iunie s-au desfășurat alegeri locale parțiale. În unele localități au fost rezultate previzibile, în altele au fost surprize. PSD și PNL și-au împărțit fotoliile de primar, iar cei de la AUR s-au clasat pe locul trei. Pentru un partid aflat de puțin timp pe scena politica, este o performanță.
-
Distribuie acest articol!AUR Moldova protează împotriva faptului că instituțiile statului din Republica Moldova sunt folosite cu scopul de a scoate Alianța pentru Unirea Românilor din cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Declarația a fost făcută după ce Comisia Electorală Centrală ar fi expediat un demers în adresa Serviciului de Informații și Securitate pentru