Să vedeți afurisită de coincidență: nici n-a apucat traseistul Predoiu să umfle pe șestache, peste noapte, salariile și pensiile și așa babane ale magistraților, că niște procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au și trezit, că prea dormeau în bocanci, și au anunțat că se autosesizează și deschid dosar penal, deocamdată în rem (adică se cercetează fapta, nu persoana) împotriva AUR. Carevasăzică, fiindcă arestaseră deja toți corupții, stârpiseră hoția din țară și rezolvaseră dosarele cu milioanele de măști neconforme, cu dubioasele achiziții de teste rapide și cu celelalte matrapazlâcuri pe care de doi încoace frățiorii de la PNL și PSD le tot comit, ce și-or fi zis drăguții de procurori: „Frățică, dar mai anchetăm și noi ceva sau ne plictisim încă trei ani de mandat al lui boss luxos Iohannis, în România lucrului bine furat, pardon, făcut?” Și atunci cred că le-a venit ideea să deschidă dosar penal AUR, ca să nu moară, sărmanii, de plictiseală.
Dar stați o clipă, coincidențele nu se opresc aici: invitat la B1 TV, la emisiunea cunoscutului gurnalist Silviu Mănăstire, deputatul PNL Alexandru Muraru a ținut să precizeze: „Vreau să vă spun că această autosesizare a Parchetului nu are legătură cu plângerea pe care eu am făcut-o, pentru că plângerea mea penală adresată procurorilor este anterioară comunicatului de presă al formațiunii AUR din data de 6 ianuarie. În urma mai multor sesizări și plângeri pe parcursul anului trecut cu privire la unii lideri și membri ai AUR, după protestul de la Parlament în data de 21 decembrie a fost acel incident din curtea Parlamentului, pe lângă, cred eu, o sumă întreagă de infracțiuni care s-au produs acolo, la un moment dat membri sau simpatizanți ai AUR au afișat svastica pe un steag la Uniunii Europene în interiorul arealului delimitat de zidul din curtea Parlamentului și Parlament. În momentul acela, am făcut o plângere penală pentru afișare de simboluri naziste sau fasciste. La câteva zile, am fost consultat de investigatori cu privire la extindere – și am făcut o nouă extindere la plângere împotriva copreședinților AUR, George Simion și Claudiu Târziu.”
Cu alte cuvinte, minionii dulapului amator de schi&golf de la Cotroceni nu mai prididesc cu dosarele împotriva AUR și țin să facă precizări, ca să se știe cine ce anume a acuzat – probabil ca să nu iasă discuții pe cașcaval mai târziu, când or începe să revendice „cine a închis gura extremiștilor”. Pentru că, mai mult sau mai puțin voalat, acesta este scopul micilor pițifelnici ai sistemului uselisto-securist: scoaterea AUR în afara legii prin orice tertipuri și orice mijloace. Pentru asta, orice găselniță e bună – ba că a zis cineva că Holocaustul e „temă minoră”, ba că s-a învârtit vreun nene prin curtea Parlamentului cu steagul UE având vopsită pe deasupra svastica, nici nu mai contează. Contează doar ca AUR să dispară, că prea îi strică odihna aproape veșnică relaxatului de la Cotoceni. Ceea ce nu știu micii pârâcioși e că legile românești prevăd clar condițiile scoaterii în afara legii, a dizolvării și radierii unui partid, iar acuzele aduse până acum AUR sunt, din această perspectivă, foarte subțiri.
La lege zice așa: „Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfăşoară una sau mai multe dintre următoarele activităţi: a) activităţi specifice organizaţiei cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a); b) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public; c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda săvârşită prin orice mijloace, în public.” Ei, procurorilor și murarilor, acum să vă văd: unde încadrați AUR ca să-l puteți dizolva, fiindcă la cele trei litere de mai sus nu se-ncadrează? Bine, nu cred că ar fi greu ca măreața coaliție fripturistă PSD-PNL-UDMR să adauge, la ordonanța citată (OUG 31 pe 2002) și litera d) se poate dizolva un partid dacă liderii lui se numesc George Simion și Claudiu Târziu și au neobrăzarea să înfrunte sistemul neosecurist din România.”
Dar, dacă se va ajunge la desființarea AUR și la radierea partidului din scripte, sistemul va avea parte de o surpriză și mai neplăcută. Reînființat cu altă denumire, AUR va aduna și mai mulți români nemulțumiți de dictatura care ni se pregătește, iar la următoarele alegeri chiar că va deveni primul partid al țării. Așa că, stimați securiști, dragi murari, alinuțe, cîțulici și iubiți frățiori penelei, care o-ți mai fi pe acolo, voi puteți mai mult, măi, turnători mici ce sunteți! Așa că grăbiți-vă, faceți și mai multe plângeri, ca să interziceți odată AUR și astfel să-l faceți și mai puternic decât este. Și săriți cu dosarele penale și pe George Simion, pe persoană fizică, fiindcă, după câte zic sondajele, nu mai trebuie să-i înscenați decât cel mult două-trei dosare și sigur îl scoateți președinte!
Cum a devenit AUR „inamicul public numărul 1” pentru sistemul securist?
Muraru, sluga lui Iohannis, a mai primit un post călduț
România procurorilor puși de politicieni să facă poliție politică