Alexandru Săraru, membru CNC AUR, consideră că sistemul educațional din România este corigent. Efectul a 32 de ani de incompetență și de schimbări peste schimbări. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat după anul 1989 observăm o prăpastie uriașa. Dar cum s-a ajuns aici? S-au perindat pe la Ministerul Educației 28 de miniștri!, fiecare cu reforma sa, fiecare cu dorința să de schimbare. Ce a lipsit? Viziunea.
ANUL 2000, KILOMETRUL ZERO AL SISTEMULUI EDUCAȚIONAL DIN ROMÂNIA
„Să nu uităm că în anul1997 a fost prima reformă a domnului Marga, cel care a încercat să facă unele schimbări, dar nu s-au putut implementa la acel moment în România. Avem apoi momentul anului 2000, un an extrem de important. A fost momentul când profesorii au fost o lună de zile în grevă. De ce este un moment important? Pentru că cei care erau respectați, cei în fata cărora se înclină Impăratul Japoniei , în România au ajuns să aibă salariile cele mai mici.
Toate celelalte salarii au crescut, desigur nu în raport cu inflația, profesorii ajungând la coada listei. Au avut acea forma de protest, greva pentru o lună de zile. După acea perioadă, foarte multi profesori au plecat în străinătate lucrând în condiții precare, sub demnitatea unui om. Au rămas cei de modă veche și cei care atunci intrau în sistem și care nu erau pregătiți. S-a ajuns la situația incredibilă în care profesori care aveau nota 1 la titularizare să predea în școli.”, adaugă Alexandru Săraru
DREPTUL LA EDUCAȚIE ESTE VITAL PENTRU ORICE SOCIETATE
„S-a creat un cerc vicios. Copiii nu primeau suficiente informații, ajungeau să aibă nevoie de meditații, iar părinții care nu aveau bani pentru această pregătire suplimentară nu își puteau ajuta copiii să evolueze. Lucru absolut anormal într-un stat european în anul 2022. Cei care vor absolvi liceul sau facultatea vor pleca peste hotare. În alte țări sunt respectați și remunerați corespunzător. Mai avem încă o Românie dincolo de granițe. Dramatic
Dreptul la educaţie este vital pentru orice societate. În România este garantat prin Constituţie, însă la nivel teoretic doar. În practică, lucrurile stau complet diferit. Profesorii nefiind remuneraţi suficient, nu pot avea aceeaşi disponibilitate pentru a susţine orele în condiţii normale. Astfel, apare necesitatea unor ore suplimentare pentru elevi, în particular, sub formă de meditaţii. De copiii noştri depinde viitorul nostru.”, concluzionează Săraru.
