România ar fi refuzat să accepte acordul „negociat” de Comisia Europeană, în numele statelor membre, pentru amânarea livrării dozelor de vaccin, susține Pfizer-BioNTech în documentul prin care țara noastră a fost dată în judecată pentru 28 de milioane de doze de vaccin, se arată într-un articol semnat de jurnalistul Matthew Garvey, pentru Context.ro.
Potrivit sursei citate, Pfizer se plânge că România nu a acceptat eșalonarea livrării dozelor până în 2026, refuzând să mai primească cele 28 de milioane de doze comandate în anii trecuți.
Iată se notează Context.ro:
La începutul anului 2022, Comisia Europeană a negociat în numele statelor membre două „Acorduri de eșalonare” care, potrivit Pfizer, aveau ca scop amânarea cu trei luni a livrării unor doze de vaccin.
Compania susține că, inițial, România „și-a exprimat dorința” să participe la aceste acorduri, numai că „a refuzat” să le semneze până pe 25 mai, când era termenul limită, astfel că țara noastră „nu a putut profita de flexibilitate”, se mai arată în documentul citat.
În acest caz, e important de menționat că semnarea acestor acorduri implica „obligația de a plăti un depozit pentru toate dozele reprogramate”. Valoarea acestui depozit nu este menționată.
„Deși nu a decis să participe la Acordurile de reeșalonare, așa cum au făcut-o alte state membre participante, România și-a menținut totuși cererea de reprogramare a dozelor contractate. Este clar că a dorit să obțină acest rezultat, dar fără a fi supusă condițiilor aplicabile în temeiul acordurilor de reeșalonare (care includeau obligația de a plăti un depozit pentru toate dozele reprogramate, indiferent dacă statul membru participant alege sau nu să „preia livrarea”). Antreprenorul a dat din nou dovadă de flexibilitate și a acceptat noua cerere a României”, se arată în plângerea Pfizer.
Ministerul Sănătății a explicat, într-un răspuns pentru Context.ro, că a refuzat să semneze acest amendament din cauza „condițiilor propuse”, respectiv „plata compensatorie a dozelor de vaccin”.
Prima audiere e planificată pe 4 aprilie 2025, potrivit informațiilor obținute de Context.ro de la instanța belgiană. România este reprezentată de asocierea SCA Stănescu Vasile și Asociații, Strelia CVBA, potrivit Ministerului Finanțelor. Onorariul avocaților nu a fost făcut public.
Pe același subiect:
Pfizer a dat în judecata România și cere în instanță să plătim 28 de milioane de doze neutilizate