Dragoș Răzvan Anghene candidează pentru funcția de primar al municipiului Focșani din partea partidului AUR. Până acum Dragoș Răzvan Anghene a stat departe de politică, însă, după cum mărturisește, s-a săturat să suporte consecințele unei administrații defectuoase. Astfel, a decis să intre în politică deoarece a constatat că actualii politicieni sunt slab pregătiți și nu obțin niciun fel de rezultate, iar situația se repetă de la mandat la mandat.
Dragoș Răzvan Anghene are 49 de ani și este un familist convins, tată a două fiice, și un profesionist desăvârșit, fiind absolvent al Facultății de Relații Economice Internaționale (ASE București) . Din 1999, lucrează în domeniul bancar, un domeniu concurențial dur.
Politicienii lucrează în interesul cetățenilor
Dragoș Răzvan Anghene vine în fața focșănenilor cu un plan propriu, construit realist și validat de persoane competente, specializate și mai ales dornice să se pună în slujba comunității noastre, viitori consilieri. Acesta a decis să candideze, nemulțumit de modul în care politicienii de până acum s-au comportat după alegeri, când au uitat de promisiunile făcute și și-au urmărit doar interesul personal.
„De-a lungul anilor, am primit multe oferte de a intra în politică, dar pentru că politica nu a fost niciodată o prioritate, nu le-am dat curs până în prezent. Ceea ce m-a determinat acum să mă implic a fost constatarea faptului că avem o clasă politică slab pregătită, lipsită de viziune, fără experiență, fără rezultate notabile, iar consecințele sunt oglinda acestor lacune pe multiple planuri, le suport direct și m-am săturat. Discursul politic folosit exagerat o dată la patru ani este de cele mai multe ori fals. Din tot ce aud, se înțelege intenția vădită spre denaturarea sau manipularea informațiilor pentru a răspândi știri false, acțiuni de dezinformare și adesea cu derapaje de natură să afecteze buna desfășurare a procesului electoral.
Discursul electoral trebuie dezvoltat în așa fel încât să ofere garanții privind respectarea și promovarea principiilor democrației și să contribuie la dezvoltarea unui climat de integritate în desfășurarea campaniilor electorale, atât din respect pentru ceilalți competitori, cât și pentru alegători. Am constatat că avem consilieri locali pricepuți la tot și la toate, însă nu au pregătire, de cele mai multe ori, în ceea ce se votează, în Consiliul Local. Folosesc des votul la comanda partidului, care de obicei se împotrivește voit bunului mers al societății, doar pentru că sunt în opoziție”, susține acesta.
„Am intrat în politică pentru că pot aduce schimbarea”
Dragoș Răzvan Anghene vrea să pună punct vechiului mod de a face politică: fără luptă de orgolii din Consiliul Local. Are experiență atât în gestionarea banilor, cât și în implementarea proiectelor, și poate prioritiza urgențele întrucât își cunoaște orașul.
„Am intrat în politică pentru că pot aduce schimbarea, pot participa la dezvoltarea orașului și am calificarea necesară să pot rezolva și revigora municipiul. Când spun calificare, mă refer la competențe și abilități manageriale atât din punct de vedere decizional cât și din perspectiva selectării de profesioniști care să cunoască foarte bine domeniul ce face obiectul conultăriilor și votului necesar realizării.
Am schițat un plan de măsuri necesare, urgente pentru oraș, care vin in sprijinul cetățenilor. Nu ne dorim un Dubai mai mic, vrem normalitate. Mi-am setat niște ținte realiste, serioase și realizabile. Sunt convins că voi reuși mai mult decât mi-am planificat, fără modestie. Spun asta pentru că voi adopta orice măsură necesară și utilă pentru dezvoltarea orașului, indiferent din partea cărui partid va fi propusă”, afirmă acesta.
Planul de AUR pentru municipiul Focșani
Dragoș Răzvan Anghene, candidatul AUR la Primăria Focșani, a creat un plan realist pentru orașul său. Deși este un plan bine închegat, Anghene subliniază că este deschis la discuții sau propuneri din partea focșănenilor. Motto-ul lui este „să construim o comunitate funcțională!”
Lista obiectivelor pentru municipiul Focșani:
- ATRAGEREA DE FONDURI EUROPENE ȘI IMPLEMENTAREA PNRR: implementarea corectă a proiectelor pentru atragerea fondurilor europene și a PNRR necesită formarea unei echipe de specialiști dedicați, pentru a asigura utilizarea eficientă a resurselor și maximizarea impactului investițiilor.
- PROGRAM DE MANAGEMENT AL PERFORMANȚEI: elaborarea unui program de management al performanței pentru administrația locală, este esențială pentru stimularea eficienței, îmbunătățirea relațiilor cu cetățenii și optimizarea proceselor administrative.
- CREAREA DE SPAȚII PENTRU APROVIZIONAREA ZONELOR COMERCIALE: sunt prea multe zone afectate de resistematizarea orașului și care nu mai au acces auto în proximitate.
- ASIGURAREA DE LOCURI DE PARCARE: cetățenii din zonele afectate de resistematizare, care și-au pierdut locurile de parcare, vor parca gratuit în locurile cu plată (SMS) după ora 17:00, până la găsirea de noi soluții. Nu se vor elibera autorizații de construcție pentru clădiri noi în zona centrală, până la găsirea de soluții pentru noi locuri de parcare/construirea de parcări supraetajate. Încheierea de parteneriate cu hypermarket-urile din oraș pentru folosirea parcărilor acestora de către rezidenți.
- 5. MASA CU PRIMARUL: demararea unui program de discuții cu cetățenii „MASA CU PRIMARUL”. Săptămânal voi accepta invitații la masă din partea cetățenilor care vor să ridice o problemă a comunității: eu voi aduce desertul și sucul. Astfel vom putea discuta relaxat, în confortul casei lor și vom identifica soluții eficiente împreună.
- COLABORAREA CU CONSTRUCTORI/PRESTATORI SERIOȘI: identificarea unor firme de construcții serioase, care să efectueze lucrări de infrastructură cu costuri corecte, la o calitate bună, la termen și cu minimă perturbare a activităților cotidiene din oraș.
- CREAREA UNEI APLICAȚII PENTRU ANDROID ȘI IOS: cetățenii vor putea fi informați prin alerte despre evenimente importante din oraș, cum ar fi lucrările de trafic, întreruperi în alimentarea cu utilități, stadiul lucrărilor de infrastructură în desfășurare, cu informații complete, rapide, de interes general, unde pot face sesizări legate de anumite probleme din oraș.
- ORGANIZAREA DE ORE DE PREGĂTIRE ȘCOLARĂ: ore suplimentare gratuite pentru elevii din familii cu venituri reduse.
- IDENTIFICAREA DE LOCUINȚE DE SERVICIU: asigurarea de locuințe de serviciu pentru atragerea de cadre medicale și, pe cale de consecință, asigurarea de servicii medicale de calitate și cu titlu de permanență în Focșani.
- REDUCEREA CHELTUIELILOR LOCALE CU ENERGIA ELECTRICĂ: accesarea de fonduri europene pentru montarea de panouri fotovoltaice la toate companiile publice și la primărie.
- PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI JUVENILE, A CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI SUBSTANȚE INTERZISE: implicarea poliției locale în activități de prevenire și combatere a violenței juvenile, consumului de alcool și substanțe interzise, prin prezența mai mare în teren. Paza instituțiilor publice (inclusiv școli, grădinițe și licee) va fi realizată de poliția locală.
- ÎNFIINȚAREA UNEI BAZE SPORTIVE DE AGREEMENT: accesarea de fonduri nerambursabile – europene, guvernamentale sau diverse granturi – pentru amenajarea unei baze sportive cu terenuri de fotbal, baschet, tenis, handbal etc, cu acces gratuit.
- ATRAGEREA DE NOI INVESTITORI ȘI CREAREA DE NOI LOCURI DE MUNCĂ: promovarea de parteneriate publice-private dar și acordarea de facilități fiscale atât pentru afacerile noi deschise care creează cel puțin 10 locuri de muncă noi cât și românilor întorși din străinătate și care deschid o afacere cu 5 locuri de muncă noi, pe o perioadă de 3 ani.
- ACASĂ-N FOCȘANI: acordarea de locuințe în chirie sau terenuri în concesiune pentru tinerii care, după terminarea studiilor, se reîntorc și se angajează în Focșani.
- REORGANIZAREA PAGINII DE INTERNET A PRIMĂRIEI: asigurare accesului rapid și facil la informații de interes public în vederea transparenței decizionale și a modului de cheltuire a banului public.
- LEGALIZAREA ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI CONFORM LEGII 196/2018: pentru ca asociațiile de proprietari să poată concepe proiecte și să acceseze fonduri nerambursabile – europene, guvernamentale sau diverse granturi oferite prin proiecte de Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor (CSR) – prin legalizarea asociațiilor de proprietari conform legii 196/2018, pentru a oferi cetățeanului multiple căi de reprezentare în vederea sporirii siguranței, eficienței și confortului imobilului/locuinței
- REÎNFIINȚAREA DISPENSARELOR DE CARTIER: asigurarea permanenței pentru tratamentul ambulatoriu și situații ce nu impun tratamente complexe prin resuscitarea sau reînființarea dispensarelor de cartier.
- REORGANIZAREA CĂILOR DE ACCES ÎNSPRE ȘI DINSPRE CENTURA OCOLITOARE A ORAȘULUI: regândirea și organizarea intrărilor/ieșirilor din oraș în vederea fluidizării traficului pe centura ocolitoare și prin aceasta, accesarea mai ușoară a serviciilor comerciale sau specializate oferite de companiile cu sedii/puncte de lucru de-a lungul centurii.