În urmă cu 22 de ani, în preajma praznicului Sf. Nicolae, se lansa ROST, o revistă care își propunea „să ajute societatea românească să își regăsească rostul pierdut”.
Revista ROST a pornit la drum avându-l ca președinte de onoare pe părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, în timp ce Marcel Petrișor era președintele revistei. Directorul editorial era Claudiu Târziu.
Primul număr ROST a fost dedicat lui Petre Țuțea, la 100 de ani de la naștere. Editorialul semnat atunci de Claudiu Târziu s-a intitulat „Rostul nostru” și este mai actual ca niciodată.
Îl redăm integral:
„În veritabilul Babilon mediatic și organizațional-umbrit, în mare parte, de spectrul ratării- din România ultimilor 13 ani, nu pare a mai avea loc niciun nou venit.
În aceste împrejurări, un grup de tineri, beneficiind de girul onorant al unor nume de marcă ale spiritualității românești, își croiește drum în spațiul civic. Iar motorul principal al acestei grupări este Rost-ul.
Scepticismul pe care-l poate stârni azi o atare întreprindere este alimentat de o mentalitate păguboasă, tentată să plaseze orice grup cu o emergență nouă pe linia mediocrităților neputincioase, care populează, anonime, societatea civilă a ultimului deceniu.
Posibila îndoială a unora nu ne descurajează. Dimpotrivă, are efectul de a ne accentua hotărârea și de a ne responsabiliza cu asupra de măsură.
Înițiativa noastră a fost provocată de sentimentul că nu ne regăsim în nicio formulă de acțiune civică sau politică din cele existente în România lui 2002.
Pe de altă parte, nu ne împăcăm cu realitatea că mulți români se rușinează de apartenența lor la acest neam. Nici nu admitem ca românismul să rămână monopolul național-comunismului, compromițând un ideal generos. Motive suficiente pentru a ne afirma răspicat crezul, chiar cu riscul de a fi murdăriți de „vecinătatea” discursivă a unor alcătuiri civico-politice care își trag seva din agitarea demagogică a valențelor naționaliste.
Nu ne temem că vom fi taxați drept extremiști pentru voința și curajul de îndreptare a unei societăți bolnave.
Prin urmare, Rost este expresia publicistică a unui românism sănătos, care își află temeiurile deopotrivă în tradiție și în modernitate.
Acest manifest românesc nu are un caracter strict politic, nici exclusiv cultural, ci este menit resurecției morale și spirituale a românilor, întru recăpătarea demnității naționale și impunerea unui posibil model românesc în lume.
Din această perspectivă, sunt obligatorii redescoperirea valorilor tradiționale și consolidarea identității naționale. Cum necesar este ca discursului nostru să nu-i lipsească simțul obiectivității.
Rost ambiționează să aducă în peisajul publicistic românesc o stare de spirit tonifiantă și motivantă pentru generația nouă a românilor de pretutindeni. O stare de spirit înălțată pe reperele unei deveniri- personale și comunitare- firești. O stare de spirit capabilă să coaguleze o nouă elită de esență conservatoare, care va ști să răspundă dificultăților și provocărilor prezentului.
Considerăm că este rostul nostru să reaprindem și să întreținem această trăire, pe care, în termeni politici, am putea-o numi românism constructiv. Fără nostalgii paseiste, fără complexe și fără proiecte utopice.
Nu ne amăgim că vom reuși de unii singuri, ori că va fi ușor să dregem din mers ceea ce s-a șubrezit sau s-a dărâmat în peste jumătate de veac. Mai ales în condițiile în care stâlpii fundamentali ai societății românești sunt grav afectați. Printr-o propagandă persuasivă, noțiunea de Familie a fost redusă la echivalentul unui capriciu; Biserica a devenit o valoare aleatorie; școala, formalistă și inutilă; Armata- un interval al umilinței declanșatoare de acte suicidale.
Denaturarea rosturilor acestor centre de educație amenință să arunce în aer ordinea naturală a cetății, lăsându-ne pradă tentațiilor anarhismului.
Conștientizând toate acestea, refuzăm să continuăm a ne linge rănile fără a încerca să le găsim leacul.
Revista Rost își propune să ajute lumea românească să-și regăsească rostul pierdut în comunism, redescoperindu-se pe sine, în primul rând prin recursul critic la o tradiție legitimantă, deopotrivă națională și europeană.”
