Două scandaluri au zgâlţâit reţelele social media româneşti zilele trecute (în afara disputelor legate de rezultatele alegerilor): scandalul elitist din jurul lui Sorin Lavric (scriitor și recent senator AUR) şi cel din jurul arbitrului Colţescu.
În cazul lui Sorin Lavric, asemenea lui Patapievici acum vreo 10-12 ani, nişte binevoitori i-au căutat şi găsit nişte pasaje provocatoare rupte din context, din volumul său „Decoct de femeie”, şi le-au aruncat pe piaţă ca dovadă a sexismului său. Lui Patapievici îi rupseseră din context nişte fraze la fel de provocatoare, care i-au fost scoase apoi pe nas ani de-a rândul ca demonstrând „anti-românismul” lui.
În realitate, a separa nişte cuvinte de ansamblu doar creează iluzia că acestea ar constitui nişte declaraţii de sine stătătoare, iar nu un detaliu dintr-un întreg, dar nimeni nu are chef să citească tot eseul pentru a vedea care e ideea; toţi iau de-a gata trei pasaje – au fost căutate fraze cu potențial exploziv, deşi poate în text aveau menirea să demonstreze contrariul sau să scandalizeze stilistic (vorbim despre scriitură literară, totuşi, nu despre limba de lemn a politicului sau a dreptului) – şi gata sentinţa de condamnare şi execuţia publică.
Curios lucru, însă, că scandalizaţii sunt persoane care altminteri sunt încântate de alte creaţii mult mai scandaloase (citiţi „Băgău”, al Ioanei Bradea sau „Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu); sunt feministe care cu siguranţă nu s-au simţit rănite, ci dimpotrivă, au fost încântate în secret că în sfârşit au găsit o victimă de tăvălit prin noroi, sunt fanii noii inchiziţii a corectitudinii politice care abia aştepta să prindă un nou eretic, şi mai ales sunt jurnalişti care nu prididesc să caute să demoleze un nou partid politic (AUR) ce a reuşit să strice multe jocuri şi se folosesc chiar şi de pasaje care până recent interesau doar polemicile din revistele literare.
În privinţa lui Colţescu, toată lumea ştie ce i s-a întâmplat, şi cum s-a trezit bietul om pus la stâlpul infamiei pentru că a indicat unui alt arbitru un jucător aflat pe banca de rezerve, ce trebuia sancţionat, ca fiind „acela negru”. Nu are sens să mai fac demonstraţii de ce nu putem vorbi despre rasism aici şi că în alte vremuri, exclamaţii de tipul „Gestul arbitrului român e o crimă împotriva umanității!” la cel mai înalt nivel într-un stat (preşedintele Turciei, Erdogan) nu ar fi putut fi privite decât ca un soi de nebunie.
Ce vreau să spun, în cazul ambelor scandaluri, e că laşităţi la nivel instituţional precum cele ale Uniunii Scriitorilor din România, care s-a delimitat imediat (se spunea că l-au şi dat afară din Uniune pe Lavric) sau Ministerului Sportului – ministrul nostru la fel, s-a delimitat imediat şi şi-a cerut scuze „în numele sportului românesc” – sunt nu doar dezamăgitoare, dar scandaloase bunului simț și pentru omul obişnuit. Singurul partid care a luat apărarea lui Colţescu a fost același AUR.
În aceste condiţii, să nu vă miraţi când în sondajele din ianuarie AUR va atinge o popularitate spre 20%.
___
Comentariu de Gabriel Popa
Discussion about this post