Nicu Covaci, solistul și liderul legendarei trupe Phoenix, a explicat motivele pentru care a concertat la nunta lui George Simion.
El a spus că a venit să cânte în fața oamenilor care vor să-l asculte și că Phoenix „crede în acest popor, în această tradiție”.
„Am venit aici ca să cânt în fața a 10.000 de oameni. Noi suntem formația care crede în acest popor, în această tradiție. Și eu am să-mi iau o ie și o să cânt în ie.
Noi am făcut o esență, noi am luat folclorul arhaic și l-am transformat în folclor modern. Noi credem în poporul ăsta, noi credem în România și de-aceea sunt aici.
Am fost chemat să cânt pentru 10.000 de țărani. Foarte bine! E vorba despre poporul care se adună și care ne ascultă.
Ceea ce noi încărcăm este să întărim șirea spinării la români prin muzica noastră. Eu, unde văd români și români adevărați, acolo mă simt bine!”, a spus el la Realitatea TV.
Solistul a spus că l-a cunoscut pe liderul AUR doar foarte puțin. „L-am cunoscut si pe acest om Simion. Mie nu mi se pare periculos, am schimbat două vorbe. Nu știu cine are interes să ne sape și pe noi, și pe acest om, nu înțeleg”, a mai zis el la Realitatea TV.