Liderul AUR, George Simion, cere interveția urgentă a autorităților după  atacul asupra lui Daniel Bodnar | Stiri Suceava - StiriSuceava.net

Atacul împotriva lui Daniel Bodnar a generat un val uriaș de solidaritate. Zeci de mii de români i-au scris mesaje de încurajare pe pagina de Facebook, iar reacții au apărut și în mediul politic. Președintele noului partidul parlamentar AUR, George Simion, a cerut intervenția urgentă a autorităților și a anunțat că îi oferă lui Daniel, dacă acesta dorește, postul de consilier parlamentar pe probleme de păduri, fără condiția să se înscrie în partid.

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunțat că a dispus trimiterea de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și al Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate de activistul de mediu Daniel Bodnar.

Activistul de mediu Daniel Bodnar a participat la o ședință operativă organizată de Prefectura Suceava, cu prezența Corpului de Control al MAI. După ce a ieșit de la discuții, rădăuțeanul care a fost agresat în repetate rânduri de hoții de lemne susține că nu și-a pierdut încrederea în autoritățile statului. Reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control în industria lemnului i-au promis că-i vor spijini activitatea, ba chiar vor semna un protocol de colaborare cu Daniel Bodnar.

Miercuri seară, activistul se afla în zona Cornu Luncii-Mălini și a plecat în urmărirea a două camioane cu lemne care se îndreptau spre Mălini. Bodnar a sunat la 112 și a sesizat poliția că spre Mălini circulă două camioane ce par a fi supraîncărcate cu lemn. El a continuat urmărirea, pană la poarta unui gater din Mălini, unde au intrat vehiculele cu lemn.

În timp ce activistul se afla la poarta gaterului, în mașină, așteptând poliția, mai mulți indivizi din interior au început să arunce spre autoturism cu pietre de dimensiuni mari. Una din pietre a spart un geam al mașinii, Daniel Bodnar fiind rănit la față de cioburile de sticlă.  Câteva fragmente de sticlă i-au intrat acestuia și în ochi.

Această agresiune vine la o zi după ce marți mașina în care se afla activistul, alături de alți tineri care îl susțin, a fost tamponată intenționat, în trafic, între Frasin și Gura Humorului.

Daniel Bodnar a fost ținta mai multor acțiuni de intimidare, dar până acum autoritățile au ignorat semnalele sale de alarmă, existând multe indicii că poliția protejează pe infractori.

Donații prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Susține lunar proiectul AURnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here